"Urmasii lui Traian" nu dau nicio ceapa degerata pe semnificatia acestui statut, sintetizat atat de simplu de Elena Udrea.

Nici macar nu-l socotesc o grea povara, adica o foaie de parcurs la capatul careia sa infatiseze electoratului un alt partid, mai curat, mai sanatos, mai plin de fibra. Nu exista in ecuatia viitorului apropiat al PD-L, de pana la Congres.

Enunturile lui Vasile Blaga, care pretinde ca daca lucrurile o iau razna - toti am inteles prin asta ca de comanda sa se agate niste veleitari, nu niste persoane dispuse la efortul colectiv al reconstructiei - , ar putea candida la prima functie, au ramas deocamdata in aer.

Socotelile se invart tot in jurul ideii ca un grup se bate cu celalalt. Cel putin raportandu-ne la perceptia publica, care nu are ca oferta decat inclestarea, nu si dialogul despre reforma.

Cum nici secretarul general al PD-L n-a fost explicit, ci mai degraba insinuant si amenintator, nu ma multumesc cu ideea ca discutiile au, totusi, loc in interiorul partidului, nu in fata camerelor de filmare. Cu siguranta ca asa se petrec lucrurile, dar nu este nici pe departe vorba despre proiecte aflate in competitie. Ci despre contabilizarea filialelor, cu scopul calcularii sanselor ca un grup sau altul sa puna mana pe putere.

De ce ar trebui, totusi, ca opinia publica sa perceapa ca PD-L se pregateste sa devina un partid modern, unde competitia celor mai buni sa transeze lucrurile pe baza criteriului inteligentei, daruirii, altruismului? Din respectul pentru cel care l-a adus in politica mare, daca nu din discernamantul de-a-si spori sansele electorale cu o gura de aer proaspat.

Traian Basescu a atras atentia public de doua ori anul acesta ca maniera de promovare a oamenilor in partid risca sa duca la bolsevizare, a vorbit despre gasti si gascute. A vrut sa spuna ca are pretentii m