A fost o toamna in care la Bucuresti s-a vorbit mult despre comunism. Mai intai Herta Muller a criticat "rezistenta prin cultura", apoi documentarul lui Andrei Ujica l-a pus pe Ceausescu intr-o alta lumina si, in final, moartea lui Adrian Paunescu a scos in fata Romania nostalgica. Au fost developate toate partile tragediei comuniste: stapanii puternici, servii iubitori si victimele pasive. Deocamdata inca lipseste singurul personaj care poate pune punct piesei: generatia noua, cea nascuta dupa anii '80. Despre aceasta generatie vorbeste scriitorul Norman Manea, intr-un interviu acordat la revenirea sa in Romania.
Vlad Mixich: Ati fost decorat de catre autoritati, presa de la Bucuresti va acorda o mare atentie, ati fost chiar declarat omul zilei. Credeti ca a inceput Romania sa va iubeasca? Sau sa fie vorba despre altceva?
Norman Manea: In primul rand nu-mi place sa vorbesc despre Romania, romani pentru ca e o generalizare riscanta si exprima o aproximatie si in bine si in rau. E mai bine sa fim specifici. Daca am fost decorat de Guvern inseamna ca am fost decorat de acest guvern, daca presa imi acorda atentie inseamna ca imi acorda aceste ziare atentie. Ideea de unanimitate mi se pare foarte suspecta. Exista o foarte veche si inteleapta prevedere a vechiului tribunal iudaic, Sanhedrinul, care spune ca daca decizia a fost luata in unanimitate, ea se anuleaza automat. Mi s-a parut o prevedere extrem de inteligenta si profunda, a unor oameni care cunosc bine sufletul omenesc. Ma bucur de dovezile de prietenie pe care le primesc, dar ele ii reprezinta pe cei care le ofera, nu toata Romania.
V.M.: O parte din tanara generatie vorbeste despre generatia care a rezistat prin cultura in anii comunismului ca fiind o generatie expirata...
Norman Manea: Ma puneti intr-o generatie expirata, deci vocea mea abia isi mai gaseste timbrul i
