Mesajul a fost trimis. Multumesc!

James Appathurai, subsecretar NATO începând din decembrie

Publicat in Romania Libera, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, care de la 1 decembrie va fi înlocuit de jurnalista Oana Lungescu, a confirmat vineri că a fost numit subsecretar al NATO şi reprezentant special al Alianţei pentru Caucazul de Sud şi Asia Centrală, potrivit NewsIn.

James Appathurai, care este purtător de cuvânt al NATO din 2004, îl va înlocui pe Robert Simmons, reprezentant special al secretarului general al NATO pentru Caucazul de Sud şi Asia Centrală, funcţie pe care oficialul o ocupa de aproape şase ani. Appathurai îşi va prelua noul post de la 1 decembrie.

Schimbarea, aprobată de secretarul general al NATO la începutul lunii noiembrie, intervine în cadrul politicii NATO de înlocuire periodică a reprezentanţilor cu rang înalt.

Decizia de a crea postul de trimis special în regiunile cu importanţă strategică Asia Centrală şi Caucaz a fost luată la summitul NATO de la Istanbul din iunie 2004. Robert Simmons a fost prima persoană numită în acest post.

Rolul trimisului special este să sprijine contactele de lucru între liderii regionali pentru a atinge obiectivele NATO în regiune - contribuţia la securitatea regională şi promovarea programelor de cooperare ale NATO.

Cooperarea NATO cu statele din Caucazul de Sud - Azerbaijan, Georgia şi Armenia - are loc cu precădere prin programele "Parteneriatul pentru Pace", "Planul de Acţiuni pentru Parteneriatul Individual" şi "Procesul de Planificare şi Revizuire". Aceste documente definesc obiectivele şi intenţiile ţărilor partenere de a avea consultări cu NATO pe tema reformelor din domeniul apărării, securităţii şi politicii militare.

Cooperarea Caucazului de Sud cu NATO este considerată un pas către integrarea europeană şi asigură securitatea şi stabilitatea în regiune, notează agenţiile locale de presă.

James Appathurai, născut în Canada, la Toronto, în 1968, într-o familie de descendenţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 7 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 13 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 13 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Video Explozii puternice la Teheran. Liderul suprem iranian avertizează: „Bătălia începe”. Trump cere „capitularea necondiționată” a Iranului

Adevarul acum 44 minute
Israelul bombardează masiv Teheranul. Armata anunță că a început un atac după ce a emis anterior un avertisment de evacuare dintr-o zonă populată a orașului. Pe de altă parte, Iranul a lansat un nou atac cu rachete asupra Israelului.

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 13 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 8 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Prime de zeci de milioane de lei, acordate ilegal angajaților de la Transelectrica. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

HotNews acum 12 ore
Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii au fost

MAI: România nu oferă azil pentru un număr mare de israelieni, nici 3 milioane de apartamente

Mediafax acum 9 ore
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pen

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°