Suspendat, dar şi accidentat, jucătorul Gloriei, Gabriel Velcovici, va rata meciul din Bănie şi nu va veni în fieful Universităţii, de unde a plecat în primăvara anului 2008 la Bistriţa.
- S-au mai liniştit apele după scandalul iscat la meciul cu CFR Cluj?
- E păcat că s-a ajuns până acolo încât să se vorbească de blat, de vânzare. Eu vă asigur că nu a fost nimic necurat, chiar dacă am luat primul gol uşor. Nu se mai fac de mult blaturi în Liga I şi oricum nici Bistriţa nu avea 30 de puncte ca să îşi permită să dea meciul clujenilor.
- A afectat acest scandal echipa voastră?
- Noi zicem că nu, dar trebuie să recunosc faptul că nici bine nu ne-a picat.
- Cum vezi Ştiinţa cu Victor Piţurcă la cârmă?
- Se exprimă foarte bine pe teren, chiar dacă mai sunt unele lucruri de pus la punct. Piţurcă este un tehnician valoros şi cred că va face treabă bună la Craiova. Universitatea este capabilă să pună probleme oricărui adversar şi sper să facă o surpriză frumoasă în acest sezon, dar şi în următoarele ediţii de campionat.
- Ai rămas suporterul Craiovei...
- Craiova e Craiova, e unică pentru mine şi nici nu cred că poate fi altfel.
- Te gândeşti că ai putea să mai îmbraci vreodată tricoul alb-albastru?
- Nu ştiu, e greu de spus. Nu mă gândesc la acest lucru acum, eu îmi văd de treabă, mă simt bine la Bistriţa şi sper să reuşim să legăm câteva rezultate bune ca să ieşim din zona retrogradării.
Glumele, după meci
- Ce şanse are Gloria pe „Ion Oblemenco“?
- Sperăm la un egal de moral. Ar prinde bine un punct la Craiova, chiar dacă vom juca la victorie. Oricum, meciul va fi interesant, între o echipă care nu se poate lăuda cu jocuri prea bune pe teren propriu, mă refer la Universitatea, şi Gloria Bistriţa, care nu a scos decât un punct în deplasare în acest campionat.
- Contează că Piţi nu