Iahtul „Luceafărul" a fost construit în 1930, la Şantierul Clydebank din Glasgow, pentru Lady Youle, o aristocrată britanică. Sub numele de „Nahlin", în primii ani a navigat peste 200.000 de mile pe toate mările lumii. În 1937, iahtul a fost cumpărat de Guvernul Gheorghe Tătărăscu, cu suma de 120.000 de lire sterline, fiind dăruit Casei Regale. Pe 6 ianuarie 1948, nava a fost naţionalizată de comunişti, fiind botezată „Răsăritul" şi mai târziu „Libertatea", nume sub care a fost acostată la chei, la Galaţi, fiind utilizată ca hotel şi terasă restaurant. După 1990, nava a făcut parte din activele fostei societăţi de alimentaţie publică SC „Regal" SA Galaţi. În 1998, după ce mai multe companii străine şi-au manifestat intenţia de a prelua iahtul pentru a-l restaura, iar Fondul Proprietăţii de Stat a anunţat intenţia de a vinde ce devenise imaginea-simbol a Galaţiului, autorităţile locale au încercat să împiedice vânzarea.
În şedinţa din data de 18 mai 1998, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a aprobat clasarea iahtului în categoria „Tezaur" a Patrimoniului Cultural Naţional, iar prin Ordinul nr. 3041/1998 ministrul Culturii Ion Caramitru a dispus clasarea iahtului „Libertatea" în categoria „Tezaur". SC „Regal" Galaţi a a contestat în instanţă ordinul Ministerului Culturii şi a organizat licitaţia la care nava a fost cumpărată la suma de 260.000 de dolari, fără TVA, de firma Edminston, cea care proiectase iahtul. Administratorii „Regal" SA au fost cercetaţi penal pentru vânzarea navei care era un bun al Patrimoniului Cultural Naţional, dar în cele din urmă cercetarea penală a fost soluţionată cu „neînceperea urmăririi penale". Ministerul Culturii a câştigat toate procesele cu „Regal" SA, obţinând menţinerea clasificării navei în categoria „Tezaur". În aceste condiţii, nava nu putea fi trecută peste graniţă de firma Edminston.
Ce s-a dus e bun dus
