Prima persoană născută pe continentul american care a ajuns în Europa a fost, probabil, o femeie amerindiană pe care vikingii au adus-o în Islanda, în urmă cu peste 1.000 de ani, potrivit unui studiu realizat de cercetători spanioli şi islandezi.
Concluziile acestui studiu certifică teoria potrivit căreia vikingii au ajuns pe continentul american cu câteva secole înainte ca exploratorul Cristofor Columb să descopere Lumea Nouă.
Mai citeşte şi:
Numele adevărat al lui Cristofor Columb a fost Pedro Scotto, susţine un istoric spaniol
Reprezentanţii Consejo Superior de Investigaciones Científicas (CSIC) au declarat că analizele genetice realizate pe 80 de persoane provenind din patru familii islandeze au relevat faptul că acestea aveau în structura ADN-urilor lor o secvenţă care nu se regăseşte decât în codul genetic al amerindienilor şi al persoanelor născute în Asia de est.
„Am crezut, la început, că ADN-ul provenea de la familii asiatice care s-au instalat recent în Islanda", a declarat Carles Lalueza-Fox, cercetător în cadrul CSIS.
„Însă, atunci când am studiat arborele lor genealogic, am descoperit că cele patru familii descind din strămoşi care au trăit între 1710 şi 1740 şi care locuiau în aceeaşi regiune din sudul Islandei", a adăugat cercetătorul spaniol.
Citiţi articolul complet pe historia.ro