Cum a apărut interesul dvs. pentru Nicolae Paulescu? În vara anului trecut, am descoperit, în timpul unei plimbări, un obelisc de granit, lîngă garajul Muzeului de Științe Naturale din New York. Pe el erau înscrise numele celor 307 americani care primiseră, pînă atunci, Premiul Nobel. Am aflat, puțin mai tîrziu, că este singurul monument în memoria celor care au făcut să se vorbească despre Statele Unite în acest fel. Am scris un articol despre rolul neînsemnat pe care îl ocupă Premiul Nobel în psihologia colectivă a Americii, pentru revista Viața Medicală din București. Pentru acest articol, am încercat să aflu și cum e privit Premiul Nobel în România. Pe Google, cuvintele „Nobel“ și „România“ au adus mai mult de4.000 de referințe la Nicolae Paulescu. Toate acestea susțineau teza „Nobelului furat“ de către cercetătorii canadieni, care au izolat insulina ca agent terapeutic. Am căutat, pe Internet, Arhiva Nobel și am constatat că Paulescu nu a fost niciodată propus pentru Premiul Nobel, deci nu existase nici șansa să primească distincția, nici oportunitatea unui furt. Mi s-a părut ciudat că atît de mulți oameni din România cred că lui Paulescu i s-a făcut o mare nedreptate, fără să cunoască procesul prin care Premiul Nobel le-a fost atribuit cercetătorilor canadieni Banting și Macleod. Încercînd să înțeleg această discontinuitate logică, am aflat repede că, în România, fusese fabricat, începînd din anii ’70, un mit despre Paulescu. În esență, la baza acestui mit se aflau o exagerare (rolul lui Paulescu în descoperirea insulinei) și o omisiune (opera antisemită pusă în slujba activității politice de extremă dreapta). Care erau lucrurile pe care le știați despre Paulescu și pe care l-ați reelavuat pe parcursul cercetării? Pînă în vara anului trecut, știam numai că Nicolae Paulescu a identificat proprietățile fundamentale ale insulinei. De îndată ce am început să