Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Psihoza "călugărilor ucigaşi" cuprinde Mureşul

Publicat in Romania Libera, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Elevii târgumureşeni trăiesc de câteva zile sub teroarea unor informaţii care circulă mai ales în lumea virtuală referitoare la existenţa unei reţele de trafican'i de organe care ar acţiona în judeţ. Potrivit zvonurilor care au împânzit Internetul şi, odată cu el, sălile de clasă, în vizorul traficanţilor de organe care ar umbla îmbrăcaţi în haine călugăreşti sunt doar elevii din clasele primare şi de gimnaziu care ar fi mai uşor de răpit, chiar şi din curtea şcolilor. Şi ca şi cum zvonul legat de traficul de organe nu ar fi fost de ajuns, despre falşii călugări care ar acţiona în judeţ se spune că îşi şi violează victimele înainte de a le preleva organele pe care le vând ulterior peste hotare.

Isterie la şcoală

Astfel, miercuri şi joi în Târgu-Mureş au circulat informaţii despre mai multe cadavre din care ar fi fost prelevate organele interne şi care ar fi fost descoperite în diferite zone ale oraşului. În aceste condiţii, mulţi elevi au refuzat să iasă în curtea şcolilor în timpul pauzelor, şi şi-au chemat părinţii să îi însoţească de la şcoală spre casă.

Autorităţile dau asigurări că nu este vorba decât de un zvon şi spun că cel care ar fi lansat această poveste a reuşit să obţină ceea ce dorea, respectiv să inducă panica şi teama în sufletele oamenilor. "Nu avem nici o sesizare legată de vreun copil dispărut, cu atât mai puţin de vreo crimă. Am transmis tuturor directorilor de şcoli să ia măsuri şi să calmeze elevii, pentru că este pur şi simplu o poveste, nu s-au înregistrat asemenea cazuri în judeţul Mureş", a declarat şeful IPJ Mureş, comisarul-şef Valentin Pescari, care a mai adăugat că, deşi împreună cu procurorii s-au gândit iniţial să declanşeze o anchetă pentru a descoperi cine a lansat acest zvon în lumea virtuală, descoperirea autorului este foarte dificilă. "Ştiţi cum e: ajungem la un IP, la un proprietar care ne spune că are reţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 21 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 33 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 36 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 2 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 46 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°