A venit, a vorbit, a plecat... Dar ecourile vizitei sale nu s-au stins nici acum. Herta Müller, cîștigătoarea de anul trecut a premiului Nobel pentru literatură, a venit la București la începutul lunii octombrie, la invitația Editurii Humanitas și a Institutului Goethe, pentru a-și lansa ultimul roman, Leagănul respirației, tradus în limba română de Alexandru Șahighian. În cele două zile ale vizitei sale la București, autoarea germană originară din România a avut cîteva întîlniri memorabile cu publicul bucureștean: conferințe de presă, lansări de carte și, nu în ultimul rînd, un dialog cu Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas, pe scena Ateneului Român, în fața unei săli arhipline. Modestă, vizibil emoționată și de un firesc irezistibil, Herta Müller a preferat ca, în locul unui schimb politicos și complezent de amabilități, să rostească adevăruri dureroase pentru societatea românească și, mai ales, pentru o mare parte a intelectualității române, care, înainte de 1989, a preferat „să nu-și murdărească cuvintele“ (formula îi aparține lui Gabriel Liiceanu, unul dintre cei mai vizibili intelectuali români, discipol al filozofului Constantin Noica), optînd pentru o strategică retragere în turnul de fildeș al „rezistenței prin cultură“.Un turnir Cine o cunoaște pe Herta Müller, personal sau din cărțile publicate pînă acum, știe că războiul ei cu poliția politică a regimului comunist nu s-a încheiat odată cu plecarea ei din țară, în 1986, și nici măcar odată cu prăbușirea sistemului comunist, la sfîrșitul lui decembrie 1989. Preocupată să înțeleagă cum a fost posibilă menținerea totalitarismului comunist la putere atîția ani și, în special, consecințele ireversibile pe care dezumanizarea pe scară largă, prin intermediul propagandei, le-a avut asupra mentalității colective, autoarea germană nu s-a sfiit, în fața unei săli în care se afla, pe lîngă foarte mulț