Topurile miliardarilor romani sunt dominate in fiecare an de aceleasi persoane, dar ele se afla acolo datorita averilor uriase si nu pentru ca si-ar fi construit o imagine de oameni de afaceri. Intr-un top al notorietatii si al brandului personal din antreprenoriatul romanesc, gasim aceiasi oameni de afaceri de succes, insa ei sunt asezati intr-o alta ordine.
Un studiu realizat de Unlock Market Research pentru revista Biz arata ca in fruntea clasamentului cu branduri personale se afla atat oameni de afaceri vechi care au reusit sa se promoveze suficient de mult pentru a ramane in mintea oamenilor, dar si tineri antreprenori care se remarca prin dinamism si vizibilitate.
Astfel, Silviu Prigoana, Dan Voiculescu si Irina Schrotter conduc topul celor mai apreciate marci personale de business ale antreprenorilor romani.
Silviu Prigoana se afla pe primul loc, fiind recunoscut ca un antreprenor constant, dinamic si eficient. Autopromovarea este principala explicatie pentru recunoasterea si notorietatea sa. Studiul remarca, insa, ca autopromovarea nu i-a erodat titulatura de om de afaceri, ci, dimpotriva, i-a potentat-o.
Dan Voiculescu se afla pe locul al doilea tot ca urmare a autopromovarii. In acelasi timp, imaginea lor a avut de castigat si de pe urma performantelor si vizibilitatii business-ului sau din media.
Irina Schrotter este un brand extrem de vizibil prin natura businessului si foarte respectat pentru bun-simt si disciplina. Creatoarea de moda se afla, potrivit cercetatorilor care au realizat studiul, intr-o categorie in care brandul businessului este mai puternic decat al lor sau chiar se confunda. Desi nu vor neaparat sa fie cunoscuti, oamenii de afaceri din categoria "specialisti" se remarca indirect prin performanta businessului lor.
Viorel Catarama se afla pe locul patru in top, fiind percep