Vineri începe la Lisabona o importantă reuniune a Alianţei Nord-Atlantice, la care va participa şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev. Este pentru prima dată, de la războiul ruso-georgian, din august 2008, că Medvedev îşi anunţă prezenţa la o astfel de reuniune, într-un moment când Alianţa încearcă să-şi amelioreze relaţiile cu Rusia.
Vineri începe la Lisabona o importantă reuniune la vârf a Alianţei Nord-Atlantice, eşalonată pe două zile, la care va participa şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev.
Este pentru prima dată, de la războiul ruso-georgian, din august 2008, că Dmitri Medvedev îşi anunţă prezenţa la o astfel de reuniune, într-un moment când Alianţa încearcă să-şi amelioreze relaţiile cu Rusia.
Avem în prezent şansa de a "alunga fantomele trecutului", a declarat în contextul acestei reuniuni secretarul general al NATO, Aders Fogh Rasmussen. Ceea ce nu înseamnă că ruşii nu sunt în continuare agasaţi de proiectul Alianţei de instalare a unui nou scut anti-rachetă în Europa, chiar dacă Moscova a fost invitată să facă parte din dispozitiv.
Să mai notăm prezenţa la Lisabona a noului ministru francez al Apărării, Alain Juppé. Acest summit, unde îl însoţeşte pe preşedintele Nicolas Sarkozy înseamnă pentru el şi "botezul focului" : este prima reuniune importantă la care participă, de la numirea sa în acest post.
Ministerul francez al Apărării mai anunţă că Alain Juppé se va întreţine luni, la Paris, cu generalul David Patraeus, şeful forţelor internaţionale din Afganistan. De altfel, în săptămânile următoare, Alain Juppé se va duce şi în Afganistan, unde Franţa dispune de patru mii de soldaţi pe teren, în cadrul forţei internaţionale de 150 de mii de oameni.
Pentru a evita manifestaţiile (care pot deveni uneori violente) ale pacifiştilor, autorităţile de la Lisabona au luat măsuri excepţionale şi au mobilizat şapte mii de agenţi de s