Coechipierii s-au revoltat când au aflat că mijlocaşul câştigă 240.000 de euro pe an. N’Doye este cel mai bine plătit dinamovist, iar scandalul iscat cu Andone a pornit după ce şefii au întârziat câteva zile să-i achite leafa, deşi în lot sunt jucători neplătiţi şi de patru luni.
Jucătorii lui Dinamo au aflat că africanul primeşte un salariu uriaş, 20.000 de euro lunar, şi l-au izolat în vestiar din cauza escapadelor repetate, dar şi a manierei sale de a-şi cere banii: dacă acţionarii nu îi bagă suma stabilită în cont, la timp, se duce la birouri şi ameninţă cu plecarea.
Şi acum, conflictul cu „Fălcosul" a plecat tot de la "finanţe". Senegalezul s-a răzvrătit, nu a respectat programul impus de antrenor şi a petrecut prin cluburi pentru că a existat o întârziere a salariului de doar câteva zile! "Sunt jucători neplătiţi de patru luni şi înţeleg situaţia, nu se duc la şefi să-i ameninţe", au povestit surse din club.
În plus, fotbaliştii au aflat că N'Doye e cel mai bine plătit fotbalist din lot, având un salariu de 240.000 de euro pe an, în timp ce căpitanul Marius Niculae sau veteranii echipei au acceptat reducerea remuneraţiei şi cu 30% din contract. De aceea, Andone nu-l mai vrea pe senegalez la prima echipă pentru că riscă să-şi pună tot vestiarul în cap dacă toţi şi-ar cere drepturile aşa cum face N'Doye. "N'Doye este un fotbalist bun, dar problema lui e caracterul. Oricum, e un jucător cu un salariu foarte mare", a declarat tehnicianul "câinilor".
Vor să-l vândă la iarnă
În plus, fotbaliştii nu-l mai agreează pentru că viaţa sa de noapte agitată a târât clubul în multe scandaluri, iar măsurile şefilor i-au afectat pe toţi.
"Nu mai vrem să suferim din cauza lui", le-au spus aceştia acţionarilor. Chiar şi aşa există varianta ca Borcea să decidă revenirea senegalezului în lot, mai ales ca Andone se confruntă cu mai multe acci