Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antologii binevenite/ de Stelian Ţurlea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 19 noiembrie 2010 ·

La Editura Limes din Cluj-Npoca a apărut, sub coordonarea lui Ovidiu Pecican, "Antologia prozei scurte transilvane actuale", în două volume, o lucrare extrem de bine venită, alcătuită, cum vom vedea mai jos, după câteva principii clare. Ceea ce diferenţiază această antologie de altele similare este caracterul ei regional, menit să ofere o imagine ilustrativă pentru Transilvania, Banat, Parţiu şi Maramureş, reunind creatori din diverse generaţii.

Coordonatorul ediţiei se explică într-un cuvânt înainte. A urmărit, în primul rând, să-şi facă o datorie faţă de el însuşi, privind spre colegii săi care, prin scrisul şi vocaţia lor, conturează, din mers, ambianţa literară în care Vestul României se mişcă în materie de proză. A urmărit, pe de altă parte, un fel de recensământ, pentru că nu e indiferent ca, din când în când, să încerci să constaţi cine a mai sosit, cine a mai dispărut, cine continuă. În sfârşit, a dorit să ofere o imagine a prozei româneşti din regiunea specificată, la douăzeci de la revoluţie.

Sunt reuniţi creatori din diferite generaţii şi locuri circumscrise de spaţiul precizat şi de faptul că autorii înşişi au propus textele cu care se prezintă. Prin urmare, antologia nu răspunde necesarmente gusturilor coordonatorului. "Pentru a nu se îndepărta prea mult de tradiţia procedurală - sau ca o concesie făcută coordonatorului -, destui autori i-au permis acestuia să aleagă dintr-un mănunchi de texte preselectate sau dintr-un continuum masiv mai amplu (cazul fragmentelor de roman ale unora dintre prozatori). De fiecare dată editorul a specificat preferinţa sa pentru texte nemaiapărute în volume. "(...) Am avut, iată, un proiect comun: acela de a ieşi în întâmpinarea publicului românesc pasionat de lectură cu pagini mai vechi şi mai noi, cu povestiri, parabole, nuvele sau schiţe, cu fragmente de roman sau de proze mai ample; un bun ate

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ordinea de înscriere a candidaţilor la alegerile prezidenţiale pe buletinul de vot, decisă sâmbătă. Lasconi: Pe primul loc e Simion, pe locul doi e Antonescu şi pe locul 3 sunt eu / Ordinea, confirmată de BEC / Nicuşor Dan, locul 11

News.ro acum 4 ore
Candidatlul USR la Preşedinţie Elena Lasconi, care a asistat la tragerea la sorţi pentru stabilirea ordiniii de înscriere pe buletinul de vot a celor 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din 4 mai , a declarat că pe primul loc e George Simion, pe

Polițist din Bacău, găsit împușcat la scurt timp după ce a intrat în tură. Ce bănuieli au anchetatorii

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist de la o secţie rurală de poliţie din judeţul Bacău a fost găsit împuşcat, vineri seară, la scurt timp după ce a ridicat armamentul din dotare pentru a intra în tură. Tânărul, care activează în cadrul Poliţiei de câteva luni, a fost găsit

Mii de agenţi federali, redirecţionaţi pentru represiunea anti-imigraţie a lui Trump

News.ro acum 26 minute
Mii de agenţi federali americani, care până de curând anchetau abuzuri asupra copiilor, trafic de droguri, spălare de bani sau fraude fiscale, au fost redistribuiţi pentru a aplica legile imigraţiei, în contextul unei represiuni masive iniţiate de p

Cătălin Predoiu – „Autoritățile române sunt la zi cu toate operațiunile din dosarul Visa Waiver”

Ziua Constanta acum o ora
Autoritățile române sunt la zi cu toate operațiunile din dosarul Visa Waiver, a declarat, sâmbătă, la Suceava, vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne. El a susținut că amânarea aplicării programului Visa Waiver este determinat

Marcel Ciolacu spune că Victor Ponta va rupe din electoratul PSD atât de mult cât a rupt şi Mircea Geoană: Este o copie la indigo a ceea ce se întâmplă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că Victor Ponta va rupe din electoratul PSD, la alegerile prezidenţiale, atât de mult cât a rupt şi Mircea Geoană, el menţionând că este o copie la indigo a ceea ce se întâmplă. Marcel Ciolacu a f

Atenționare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Turcia. Mai multe orașe sunt vizate de proteste. Ce trebuie să facă turiștii

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această perioadă în Turcia asupra faptului că este recomandabil să verifice cu atenție traseul deplasării ținând cont de faptul

Încă un fotbalist de la FCSB s-a accidentat! » Poate rata derby-ul cu Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Joyskim Dawa (28 de ani), fundașul central al celor de la FCSB, a suferit o accidentare și este în pericol să rateze meciul cu Dinamo, care se va juca duminică, 30 martie, în runda cu numărul doi a play-off-ului din Superliga.

SUA vor importa sute de milioane de ouă din Turcia și Coreea de Sud / Au fost abordate și țări din Europa. Răspunsul Danemarcei

HotNews acum 2 ore
Administrația Trump intenționează să importe ouă din Turcia și Coreea de Sud și este în negocieri cu alte state, în speranța de a atenua prețurile record pentru consumatorii americani, au confirmat recent oficialii, conform BBC și Agerpres. „Discută

Un tren Interregio este blocat în Lunca Mureș din cauza unui incendiu de vegetație uscată

G4Media acum 2 ore
Sectia de pompieri Aiud intervine sâmbătă, 22 martie, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în proximitatea magistralei 300. Un tren Interregio de călători (31 de pasageri) a fost oprit în Lunca Mureș, pe linia Cluj – Sibiu. „Trenul mom

Papa Francisc intenţionează să apară în public duminică, pentru prima dată în peste cinci săptămâni

News.ro acum 3 ore
Papa Francisc intenţionează să apară în public duminică, pentru prima dată în mai bine de cinci săptămâni, oferind o binecuvântare de la fereastra camerei sale din Spitalul Gemelli din Roma, unde se află internat din cauza unei pneumonii bilaterale,

Vremea

București
acum

16°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/17°
lun.

9°/18°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/12°
lun.

6°/15°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

5°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

8°/14°
lun.

9°/18°
mar.

9°/16°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

8°/16°
lun.

10°/18°
mar.

11°/17°