Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Să sperăm că o creştere a salariilor bugetarilor cu 15% va fi posibilă şi acceptată

Publicat in Romania Libera, vineri 19 noiembrie 2010 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că bugetarii au suferit cel mai mult de pe urma măsurilor de austeritate, apreciind că se fac eforturi în două zone, respectiv creşterea salariilor bugetarilor cu 15% şi majorarea salariului minim până la 670 lei, potrivit Mediafax.

"Primul ministru a anuţat deja, sau a discutat la grupurile parlamentare, o creştere cu 15%. Să sperăm că va fi posibil să fie acordată şi că va fi acceptată ca posibilitate maximă dublată şi de creşterea salariului minim până la 670 lei. Deci se fac eforturi în două zone şi ele vizează bugetarii, pentru că cei care au suferit cel mai mult de pe urma măsurilor de austeritate au fost bugetarii", a declarat Traian Băsescu la TVR.

El a explicat că bugetarii au fost afectaţi de reducerea de salarii şi de inflaţie.

"Toţi ceilalţi au fost afectaţi doar de inflaţie", a adăugat şeful statului.

Premierul Emil Boc anunţa la începutul săptămânii că proiectul legii salarizării unitare se va afla luni, 22 noiembrie, pe masa Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pentru stabilirea calendarului de angajare a răspunderii Guvernului.

Surse parlamentare au declarat, pentru Mediafax, că premierul Emil Boc le-a prezentat, miercuri, parlamentarilor coaliţiei, variante privind Legea salarizării unitare, arătând că salariul minim pe economie ar urma să fie de 670 de lei.

Potrivit surselor citate, în varianta prezentată de Boc se arată că în 2011 vor fi creşteri salariale de până la 15% la toate salariile, pornind de la nivelul de acum al salariilor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că bugetarii au suferit cel mai mult de pe urma măsurilor de austeritate, apreciind că se fac eforturi în două zone, respectiv creşterea salariilor bugetarilor cu 15% şi majorarea salariului minim până la 670 lei, potrivit Mediafax.

"Primul min

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum o ora
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 3 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerţului)

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump „aspiră” să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câştigă mai puţin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerţ, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei amer

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 18 minute
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum o ora
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai președintelui Donald Tr

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 3 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°