Foarte sensibilă şi reflexivă, Silvia crede că prin poezie îţi arăţi sufletul aşa cum e el în realitate. Cu toate acestea, şi l-a expus de multe ori, în toate cele cinci volume publicate.

Poetă consacrată, Silvia Bodea Sălăjan spune că un rol hotărâtor în dezvoltarea talentului ei creativ l-a avut tatăl ei, un om simplu, de la ţară, dar foarte sensibil. Îi recita câte un poem de Eminescu şi o întreba apoi dacă ea ar putea să scrie aşa.

Prima poezie publicată a fost în ziarul Năzuinţa, cu mulţi ani în urmă, pe când Silvia era copil. O citise la un eveniment câmpenesc, iar cei de la ziar i-au cerut-o.

„Lumea mă consideră un om puternic, dar nu-s“

A scris mult în timpul facultăţii şi a participat frecvent la cenaclul Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj, însă a publicat foarte puţin. „Şi acum public puţin, pentru că am senzaţia că prin poezie îmi expun sufletul şi devin vulnerabilă. După cum spunea Marin Sorescu în drama Iona, ar fi bine să ne punem grătare la intrarea în suflet“, susţine poeta, adăugând că dacă îţi intră lumea în suflet cu bocancii, devii vulnerabil. „De câte ori public, mă ascund şi aştept ecourile, dar cu atâtea emoţii. Mi-e frică să nu fiu rănită. Culmea e că lumea mă consideră un om foarte puternic, dar nu-s. Însă probabil că aparenţa de om puternic este o formă de protecţie pe care o folosesc“, spune Silvia Bodea.

Este un om trist, trăsătură remarcată de mulţi în poezia ei. Spune că persoana din poezie este ea, cea adevărată. Vede, de obicei, partea goală a paharului, deşi îi admiră mult pe cei care sunt optimişti. Îi este frică de rău, de ceea ce îi poate rezerva viitorul.

Trei volume de poezie şi o „metaforă a iubirii“

Silvia Bodea Sălăjan a publicat trei volume de poezie: „În căutarea Graalului“ (2002), „Talanţi risipiţi“ (2006) şi „Chivot jefuit“ (2008). Poeta s