* Sintagma a fost inventată de secretarul general Anders Fogh Rasmussen, care crede că reformele pe care vrea să le instituie, odată cu noul "concept strategic", vor face din Lisabona 2010 "unul dintre cele mai importante summituri din istoria Alianţei"
"NATO faţă în faţă cu austeritatea bugetară" ar putea fi neoficial tema Summitului de la Lisabona, de vineri şi sâmbătă, dar secretarul general al organizaţiei, danezul Anders Fogh Rasmussen, vrea să fie un moment dincolo de care Alianţa să se apuce de "tăiat grăsimea şi făcut muşchi".
Cu această expresie descrie Rasmussen, de câteva luni încoace, obiectivele ce ar trebui asumate la Summit. Şefii de stat şi de guvern din cele 28 de state membre sunt chemaţi să accepte reducerea unor structuri ale alianţei, să reducă centrele de comandă şi să facă alianţa mai adaptată provocărilor.
Pe lângă că trebuie să convină asupra ameninţărilor care vor fi în atenţia noului concept strategic - rachetele balistice, terorismul internaţional, războiul informatic etc - liderii NATO trebuie să cadă de acord asupra resurselor care vor fi puse la dispoziţia organizaţiei pentru o apărare eficientă contra acestora.
Bugetele militare, "ciuntite" de austeritate
Dincolo de aceste obiective, reducerile bugetare efectuate în mai multe state europene riscă să ameninţe capacităţile NATO. Cea mai însemnată reducere va afecta bugetul militar al Regatului Unit (UK), care va pierde 20% din fonduri până în 2014-2015. Aceasta va însemna cu 17.000 de militari mai puţin.
În Franţa şi Germania, reducerea va fi de circa 6% până în 2013 şi va presupune diminuarea cu câte 40.000 oameni a efectivelor. Gazda Summitului, Portugalia, aflată într-o gravă criză bugetară, îşi va reduce bugetul de apărare cu 11%. În ciuda acestei diminuări, autorităţile judiciare anchetează achiziţionarea a două submarine din Germania, la un preţ t