Un puşti, mai frumos decât un înger, îl alunga într-o seară, la Cafeneaua artiştilor din Timişoara, supranumită şi Papillon, pe Dumnezeu din creaţie cu o vehemenţă mai dârză decât o făcea Nietzsche altădată.

Bursier la Londra, la un master în arte vizuale, el nu-şi dorea decât să ajungă să-şi vadă numele mic, cu care îl alintă părinţii şi fraţii mai mari, Bebe, pe genericul filmelor documentare de la Discovery. Le demonstra, plin de vervă, cum deja am mai spus, companionilor săi de generaţie că uriaşa balenă din adâncurilor mărilor s-a retras acolo de pe ţărmul neprielnic unde fusese cândva câine. O lume fantastică se revărsa din imaginaţia puştiului. Şi, ca să o vedem şi noi, nu ar mai fi trebuit făcut decât un singur pas, acela pe care el însuşi urma să-l facă, de a aduce, cu un aparat de filmat, lumea dinlăuntrul imaginaţiei în afara ei.

Mi-am amintit atunci că în urmă cu mai puţin de-o lună tocmai trecusem prin atelierul unui pictor sibian, mutat cu viaţă şi artă într-un atelier din Bucureşti, întâlnire total neprogramată, pentru că nici nu-l ştiam pe acest domn decât de pe site-urile artiştilor pe care le vizitez. Norocul meu a fost că eram însoţitorul lui Robert Şerban, directorul editorial de la Brumar, colaborator vechi al pictorului, căruia îi făcea o vizită de curtoazie; o serie de lucrări ale acestuia au fost reproduse pe coperţile editurii de care am amintit, printre care un înger trandafiriu îmbrăcat în uniformă şcolărească, privind straniu şi într-un fel flegmatic, aşa cum o fac puştii când vor să ne spună că noi nu ştim ce ştiu ei. Aflu, iată, că un alt înger al lui Francisc Chiuariu, despre care scriem aici, a fost vândut la licitaţia organizată de ArtMarkt, într-un duplex pasionant Bucureşti – Timişoara, cu 5.500 de euro! A fost lucrarea cea mai bine vândută dintre toate lucrările tinerilor artişti români aflaţi în acea c