DRUM
Zi de zi pe drum, spre „dealul academic”,
ca printr-o felie de uscat croit din mare ori
şerpuind prin Canionul Colorado. Ivite din ceaţa
adâncurilor, maşini cu ochii roşii mişcă din filamente
ca de crab, între gogoşerie şi Librăria Byzantina,
fata aurolac se leagănă extatic – cum să-i vorbeşti,
ce ai putea să-i spui, de vreme ce cuvântul
curge la vale prin vasele comunicante,
răşină luminoasă, Numele-şi ţese taina de la sine,
în văzul tuturor, prin aerul cu plase de păianjeni
prinşi în dans până departe. Muzici baritonale se prăvălesc
dinspre Patriarhie, perfect sincronizate,
buldozere strivesc blânde cuvinte din vechime:
duh, abur, vizuină – o clipă văd bursucii-n goană
pe câmpul tracic. Pe străzi pierdute-n pâclă, rătăcim
şi credem că-n mâini avem echerele divine
însă parfum se fac construcţiile şi muchiile atent
tăiate, surâdem, constructorul e şi demolatorul suav,
cel ce ne leagănă-n cunoaştere fluidă, ca să vedem o roză-n
sângele vărsat. Şi mergem mai departe, ca pe podeaua mării.
ORA DE PLIMBARE
Nu, nu ne-a părăsit, n-a făcut decât să-şi pregătească masa,
uneltele de scris, s-aleagă ierburi pentru ceai. E ora de plimbare,
dinspre tăbăcării adie-un vânt periculos, dar iese, învelit în poncho,
striveşte-n joacă boabele unui arbust ornamental necunoscut,
ţâşneşte cerneală purpurie, a câta dovadă-a iubirii cosmice,
însufleţitoare, asta-l înveseleşte, îi readuce-n minte echivalenţa
culorilor şi-a ştiinţelor – splaiul devine un vechi hrisov. Nimeni –
şi niciun cuvânt deocamdată, în vântul oblic dinspre Mediolanum
şi-ncrucişările de căi tot mai îndepărtate. El saltă printre
însemnele şerpuitoare, murdărite de câini, pe Drumul Mătăsii circulă