Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Bayramul în Turcia dobrogeană

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Fântâna Mare (Başpunar) este singurul sat din România locuit numai de turci. Oamenii încă respectă cu stricteţe tradiţiile vechi ale musulmanilor. Sărbătoarea de Kurban Bayram a început marţi şi se încheie astăzi.

Ajungi la Başpunar după ce străbaţi vreo 40 de kilometri până la Cobadin, iar apoi încă vreo 25, spre graniţa cu Bulgaria. Mica aşezare musulmană e pitită între dealuri împodobite cu stânci frumos modelate. La Başpunar (Fântâna Mare în limba română) locuiesc 130 de familii.

Sacrificiu

Cea mai importantă sărbătoare a turcilor este Kurban Bayramul, ce se celebrează în aceste zile. Este echivalentul Crăciunului românesc. În ajunul acestei sărbători, musulmanii obişnuiesc să taie un berbecuţ. Animalul sacrificat trebuie să aibă minimum un an.

„Tot berbecuţul tăiat în ziua de ajun se se dă pomană pentru cei care nu mai sunt printre noi. Dacă un membru al familiei vrea să oprească o bucăţică, trebuie să o plătească. El dă bani unui copil, unei femei vădane sau unui om sărman, dar nu o sumă simbolică, ci plăteşte exact contravaloarea, în funcţie de cantitatea pe care vrea să o păstreze. În prima zi a Bayramului tăiem alt berbecuţ, pentru cei vii. Acela se păstrează, din el nu se mai împarte“, explică Leinar Şemşedin, învăţătoare în satul Fântâna Mare.

În timp ce gospodinele pregătesc dulciurile, copiii merg la colindat, obicei ce este prezent şi la creştinii ortodocşi. Spre deosebire de obiceiul de la oraş, colindătorii musulmani nu sunt plătiţi cu bani, ci cu dulciuri. „Se strâng în faţa geamiei cu toţii şi apoi merg din casă în casă la urat. La noi nu se dau bani colindătorilor, noi le dăm dulciuri pregătite în casă“, povesteşte Nazile Iusein (50 de ani), localnică.

Trei sărbători într-un an

Sătenii din Fântâna Mare spun că o dată la 33 de ani se întâmplă să aibă 3 Bayramuri într-un singur an. Pentru ei este o mare plăce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

News.ro acum 38 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, membru al Partidului Republican al Poporului (CHP) şi figură principală a opoziţiei turce, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de î

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 45 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 2 ore
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°