Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţintele lui Meme Stoica: Zenga sau Dan Petrescu

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Mihai Stoica a revenit în funcţia de manager general al roş-albaştrilor la mai bine de trei ani după ce a plecat cu scandal din Ghencea. Meme vrea să aducă alt antrenor, dar şi pe Vasile Maftei. După o săptămână de discuţii şi tatonări, Gigi Becali a reuşit ieri să-l convingă pe Mihai Stoica să revină la Steaua, deşi acest lucru părea de neconceput în trecutul nu foarte îndepărtat.

Gigi Becali: "Meme era disperat, i-au dat lacrimile! A zis că s-a întors fiul rătăcitor!"

„Mihai Stoica este noul manager general al Stelei. Contractul este confidenţial, nu pot să vorbesc despre el. El va însoţi echipa şi la Târgu-Mureş", a confirmat ieri patronul roş-albaştrilor.

Surse din anturajul grupării din Ghencea susţin că Stoica a bătut palma cu Becali pentru un salariu lunar de 20.000 de euro, dublu faţă de cel avut în precedentul său mandat ca manager general al Stelei. Revenirea lui Stoica ar putea fi echivalentă şi cu o despărţire de mulţi dintre actualii angajaţi ai clubului în frunte cu Valeriu Argăseală, antipatia dintre cei doi fiind arhicunoscută.

De asemenea, se pare că zilele lui Marius Lăcătuş sunt numărate, antrenorul fiind oricum în dizgraţia lui Gigi Becali după înfrângerea din partida cu Gaz Metan Mediaş.

„Când sunt solicitat de un club e normal ca eu să vin cu un antrenor căruia să-i cunosc metodele de antrenament, să-i cunosc filosofia despre fotbal. Am avut doar două situaţii în carieră în care antrenorul a fost ales de patron şi a fost bine: venirea lui Olăroiu, în locul lui Protasov, şi Dan Petrescu, la recomandarea căruia am acceptat oferta lui Bucşaru", mărturisea Stoica acum câteva săptămâni.

Chiar dacă este convins că demersul său este unul aproape imposibil, Stoica va încerca să-l convingă pe Dan Petrescu să preia Steaua în această iarnă, pentru a reîntregi tandemul de la Urziceni.

Dac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 45 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°