„Cum ţi se pare mâncarea?“, „Da’ fetele noastre? Frumoase, nu?“, „Şi sarmalele...?“ E bombardamentul la care orice străin ajuns pe plaiuri mioritice e nevoit să caute un răspuns. E viciu vechi plăcerea de a-i auzi pe alţii, îndeobşte pe veneticii din ţări mai civilizate, dându-şi cu părerea despre România. Nu ne dorim analize juste, ci doar calităţile confirmate şi defectele compătimite. Dar George Friedman nu e un străin oarecare. După un sejur în România, fondatorul Stratfor (una dintre cele mai cunoscute organizaţii private de analize geopolitice) a scris un text interesant despre viitorul naţiunii române. E fără fete şi fără sarmale. E limpede şi dătător de frisoane.

Plin de dibăcie, Friedman îşi începe eseul cu o analiză psihologică a poporului român, care îi asigură din start încrederea cititorului. Fiind comune, observaţiile atrag unanimitatea, dar şi fascinează prin formulare: „Românii au dorit să devină europeni pentru că a fi român era prea periculos“. Aceasta este prima inflexiune care dezvăluie principala teză a analizei Stratfor: UE şi NATO nu sunt soluţii, ci

problemele care aduc dificultăţi României.

Argumentele lui Friedman calcă însă în multe gropi. Spre exemplu, se atrage atenţia asupra legislaţiei europene adecvate unui stat dezvoltat, dar nu şi unuia în curs de dezvoltare, cum e România. Ce ignoră Friedman este faptul că România a încercat, vreme de 15 ani, să-şi creeze un ambient economic propice. Fără succes. Şi atunci, ca şi acum, pentru firmele româneşti evaziunea era alternativa la dispariţie. Ineficienţa a rămas constantă, deşi mo-delul legislativ s-a schimbat. E drept că normele europene încarcă spatele şi aşa cocoşat al firmelor româneşti, dar în acelaşi timp obligă la reglementare o piaţă până de curând semisălbatică. Dracul cel mai negru nu este legislaţia europeană (cum susţine Friedman), ci mediul fiscal instabil, hand