Grupul islamist Al-Qaida în Magreb care deţine 5 ostatici francezi în nordul statului Mali şi-a accentuat presiunea asupra Parisului. Într-un mesaj difuzat joi seară pe canalul Al-Jazeera, şeful grupului a cerut Franţei să negocieze direct cu Osama ben Laden. O cerere evident respinsă de Paris.

"Franţa refuză să i se dicteze politica din exterior" a declarat noul ministru francez de externe. "Parisul face însă tot ce-i stă în putinţă pentru ca toţi ostaticii, oriunde s-ar afla ei, să fie eliberaţi teferi" a mai precizat Michèle Alliot-Marie.
Reamintim că pe 16 septembrie 5 francezi, un togolez şi un malgaş, colaboratori ai societăţilor franceze Areva şi Satom, au fost capturaţi în nordul Nigerului, nu departe de o mină de uraniu exploatată de firmele franceze.
În intervenţia sa televizată de marţi, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy se declarase "în mod special îngrijorat de deţinuţii din Mali". Osama ben Laden avertizase luna trecută că Franţa nu va cunoaşte liniştea şi securitatea câtă vreme nu-şi retrage trupele staţionate în Afganistan şi nu pune capăt aşa-ziselor injustiţii vizavi de musulmani, cum ar fi interzicerea vălului islamic. Franţa era în acest context ameninţată cu o serie de atentate în cazul în care nu ia în seamă revendicările
În final putem constata că grupul AQMI, prin acest mesaj transmis autorităţilor de la Paris, îşi consfiinţeşte afilierea la Al-Qaida, organizaţie teroristă căreia îi jurase fidelitate încă de acum doi ani. Cu toate acestea, ben Laden nu poate fi considerat şeful AQMI ci mai degrabà inspiratorul islamiştil