Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost aduşi, sâmbătă seară, la Tribunalul Bucureşti (TB), unde se discută propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lor pentru încercarea de a-i da mită secretarului de stat Valentin Fătuloiu.
Miliardarul Cătălin Chelu a fost reţinut de DNA şi propus la arestare preventivă
Judecătorii dezbat propunerea de arestare preventivă a lui Cătălin Chelu şi a celorlalţi trei reţinuţi
Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost reţinuţi, sâmbătă dimineaţă, de procurorii DNA, după 12 ore de audieri, potrivit Mediafax.
Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă, iar Ştefan Badea este acuzat că i-ar fi facilitat intrarea lui Chelu la Fătuloiu, a spus avocatul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, Ioana Ionescu.
Aceasta a spus că fapta de cumpărare de influenţă, una dintre cele două acuzaţii aduse clientului său, nu s-a consumat deoarece banii nu au fost daţi.
Avocatul a arătat că Chelu a declarat în faţa procurorilor că nu i-a dat bani lui Fătuloiu şi că nu era speriat de dosarele în care este vizat.
Chelu le-a mai spus procurorilor că orice afacerist mai important din România are astfel de dosare şi că, în opinia sa, acest caz nu este decât o făcătură, în încercarea "decapitării" societăţii Alprom, unde el este acţionar majoritar, împreună cu alte două persoane din cele reţinute.
Întrebat în legătură cu flagrantul, avocatul a spus că Chelu ar fi fost în biroul chestorului Dan Valentin Fătuloiu, iar omul de afaceri a fos apoi condus de acesta la maşina sa, după plecarea secretarului de stat fiind momentul în care au intervenit anchetatorii.
Ioana Ionescu, a declarat, sâmbătă, că în acest caz a făcut denunţ şi fiul lui Dan Valentin Fătuloiu.