Preşedintele Băsescu - cel în viziunea căruia ba intrăm, ba ieşim, ba reintrăm în criză - a mai lansat joi seara, la TVR, o fumigenă. Menită să-i facă pe români să înghită în continuare găluştile amare servite una după alta de către Guvern. Anume că ţările din zona euro sunt sub sabia unei noi crize, aceea a “datoriilor suverane”, concretizate în severe deficite bugetare. Aşa este, dar e doar jumătate de adevăr.
Pentru că ţările respective (Irlanda ş.a.) au ajuns la agravarea deficitelor nu din cauza unei politici economice dezastruoase, a scurgerii banului public către clientela de partid, a contractelor supraevaluate prin corupţia instituţionalizată - cum s-a întâmplat în România -, ci din cauza faptului că guvernele lor au fost nevoite să pompeze fonduri imense spre a salva sistemul bancar. Nu e şi cazul României.
Actuala guvernare, oricât s-ar agăţa de putere, mai devreme sau mai târziu va cădea. Probabil, nu prin cenzura unui Parlament cu o majoritate alcătuită pe interese personale sau de gaşcă, iar nu pe un real interes naţional, ci prin demisie, la presiunea unui electorat, a unei populaţii ajunse la capătul răbdării. Abia atunci se va afla care e starea reală a economiei, a finanţelor româneşti. Deocamdată, ţara se îndatorează, iar şi iar. Fără efect economic pozitiv. De altfel, Traian Băsescu, cel care practic impune politica economică, zicea că i-a explicat timp de două ore până şi laureatului premiului Nobel, Joseph Stiglitz, că nu stimularea producţiei şi consumului, cum susţine acesta, e motorul relansării. Chiar în aceste zile, guvernul caută febril un nou împrumut de 1,2 miliarde de euro: are de plătit grabnic o datorie bancară. Iar rostogolirea datoriilor ori achitarea lor din alte şi alte credite nu fac decât să crească povara pusă de guvern în cârca unui popor cu forţele deja epuizate.
