În activitatea sa, profesorul a promovat obiceiurile şi oamenii de valoare ai judeţului, reuşind să obţină locuri fruntaşe la concursuri naţionale şi internaţionale.De asemenea a publicat şapte cărţi de poezii.
Romulus Toma şi-a început cariera ca profesor de limba şi literatura română la şcoala din Buzescu unde timp de nouă ani a fost şi director al instituţiei. De-a lunul timpului a publicat poezii în numeroase reviste de literatură, iar până în prezent a lansat până în prezent şapte volume de poezii. În anul 1980 s-a angajat la Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Teleorman, ca specialist în probleme de literatură şi regie artistică. Zece ani mai târziu a ajuns directorul Centrului Judeţean de Conservare. „Am militat pentru descoperirea şi promovarea tradiţiilor populare şi a creatorilor de artă populară, organizând pentru prima dată în viaţa culturală a judeţului, expoziţii de măşti şi de artă populară în lemn, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la care au participat personalităţi culturale şi politice", spune profesorul.
L-a descoperit pe Liviu Vasilică
În activitatea sa la centrul de conservare, profesorul Toma se mândreşte cu faptul că a descoperit şi promovat solişti de muzică populară care au ajuns cunoscuţi la nivel naţional. „Am descoperit o serie de artişti care au făcut şi fac în continuare cinste judeţului nostru. În 1981 l-am promovat pe cunoscutul şi regretatul Liviu Vasilică şi i-am creat stilul atât de cunoscut şi inconfundabil. Au urmat şi alţii, ca Gelu Voicu, pe care l-am descoperit la liceul din Olteni, Nicuşor Iordan, Puiu Simion şi mulţi alţii", mai spune profesorul.
În anul 1992 a realizat pentru prima oară în România, un scenariu al obiceiului „Dragobetele", cu formaţia de artişti populari din Năsturelu. „Cu această ocazie am realizat şi un scurt-metraj intitulat „Dra