Pensionat anul trecut, colonelul în rezervă Dan Antonescu (51 de ani) povesteşte despre cazurile şocante pe care le-a întâlnit în decursul unei cariere de 17 ani la Serviciul Omoruri de la Poliţia Capitalei. Dan Antonescu a participat la anchete în celebrele cazuri Ioan Luchian Mihalea sau Konstantinos Passaris. Pentru ambele, criminalistul a fost avansat la excepţional.
Afară era o zloată mizerabilă de decembrie şi Bucureştiul era posac, iar maşinile roiau claxonând dintr-o parte în alta. Lumea se pregătea de Sărbători. De la geamul biroului de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei se vedea o ninsoare liniştită şi locotenent-colonelul (la acea vreme) Dan Antonescu rămăsese de dimineaţă cufundat într-un dosar. Nu înseamna că dacă se apropie Crăciunul se opreau şi crimele.
Citiţi şi:
„Poliţistul Anului“, dosar penal pentru furt
Legendele criminalisticii/ "Două babe" - crima care a îngrozit oraşul şi a dat numele unui cartier
Pe holuri era agitaţie şi unul dintre cei care o provoca a băgat nasul înăuntru şi l-a anunţat pe Antonescu că are musafiri. Când au intrat cei trei copii, colonelul a lăsat pixul jos, a închis instantaneu dosarul şi s-a ridicat în picioare. „Intraţi, copii", le-a spus zâmbind.
Ei s-au apropiat. Băieţelul de 11 ani, un brunet cu ochii mari, înfofolit în fular şi căciulă, ca şi cele două surori mai mici, a venit lângă birou şi a întins timid un carton colorat, cu Moş Crăciun în sania trasă de reni. „V-am adus o felicitare", a spus. „Crăciun fericit!" Apoi s-au aşezat cu toţii.
Prima dată când cei trei frăţiori l-au văzut pe colonelul Antonescu fusese cu o lună în urmă: poliţistul investiga crima comisă de mama lor, iar micuţii au depus mărturie. Pentru că fuseseră acolo, de faţă. „Am descoperit într-un canal de pe Buzeşti un cadavru, într-o stare avansată de putrefacţie. Bărbatul avea