Librăriile „Cărtureşti” împlinesc pe 22 noiembrie 10 ani de activitate. Chiar dacă este mai nouă în lanţul Cărtureştilor, şi librăria braşoveană va marca momentul, începând de azi, prin oferte speciale pentru public şi evenimente inedite pentru pici. Astfel, sâmbătă, librăria va fi deschisă până la miezul nopţii, iar braşovenii care achiziţionează volume în intervalul 21-24 vor primi o reducere de 20%, anunţă reprezentanţii librăriei. Duminică, reducerile vor fi de 10% la cărţile achiziţionate pe toată durata zilei. Miercuri, de la 18.00, Ioana Pârvulescu va lansa „Cartea întrebărilor”, cel mai recent volum al său, invitat fiind Andrei Bodiu, decanul Facultăţii de Litere Braşov. Următoarea seară, de la 19.00, cinefilii sunt invitaţi la o proiecţie de scurt metraje din cadrul Best Film Festival. Vineri, prichindeii vor fi aşteptaţi în librărie, pentru că de la ora 18.00 încep „Serile magice de poveşti la Cărtureşti”, împreună cu actorul Silvian Duică, de la Teatrul Strada. Librăriile „Cărtureşti” împlinesc pe 22 noiembrie 10 ani de activitate. Chiar dacă este mai nouă în lanţul Cărtureştilor, şi librăria braşoveană va marca momentul, începând de azi, prin oferte speciale pentru public şi evenimente inedite pentru pici. Astfel, sâmbătă, librăria va fi deschisă până la miezul nopţii, iar braşovenii care achiziţionează volume în intervalul 21-24 vor primi o reducere de 20%, anunţă reprezentanţii librăriei. Duminică, reducerile vor fi de 10% la cărţile achiziţionate pe toată durata zilei. Miercuri, de la 18.00, Ioana Pârvulescu va lansa „Cartea întrebărilor”, cel mai recent volum al său, invitat fiind Andrei Bodiu, decanul Facultăţii de Litere Braşov. Următoarea seară, de la 19.00, cinefilii sunt invitaţi la o proiecţie de scurt metraje din cadrul Best Film Festival. Vineri, prichindeii vor fi aşteptaţi în librărie, pentru că de la ora 18.00 încep „Serile magice de poveşt