Prefectul Dragomir Tomaşeschi a atacat în contencios administrativ dispoziţia primarului prin care mandatul secretarului CL, Cristina Oţeleanu, este prelungit cu şase luni. Fiind anulat actul emis de primar, secretarul nu-şi mai poate exercita funcţia.
Reprezentantul Prefecturii susţin că mandatul a fost prelungit fără respectarea prevederilor legale şi fără avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP).
„Cu ocazia controlului de legalitate făcut de noi la Primărie, s-a constatat că actul emis încalcă prevederile Statutului Funcţionarilor Publici. Legea spune că în mod excepţional perioada poate fi prelungită cu maximum trei luni.
Până la soluţionarea cauzei, actul administrativ este suspendat de drept şi prin urmare Cristina Oţeleanu nu mai poate indeplini funcţia publică“, a spus prefectul.
În replică, primarul Gheorghe Nichita susţine că a prelungit mandatul secretarului bazându-se pe avizul ANFP, emis pe 19 iunie.
„Constat la cât de mult poate să ajungă răutatea şi prostia în administraţia publică. Vom face toate demersurile legale necesare pentru a urgenta procesul în contencios să nu blocăm activitatea CL“, a spus primarul.