Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Renata Gheţe ajută copiii cu nevoi speciale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 noiembrie 2010 ·

Este cel mai vechi asistent social din învăţământul special bistriţean şi practică aceeaşi meserie de 17 ani

Carmen Gheţe a ajuns asistent social într-o instituţie de învăţământ special după ce a profesat mai mulţi ani ca asistent de farmacie. De mică a visat la o carieră ca şi medic chirurg, pentru că, în liceu, şi-a dat seama că are o curiozitate specială pentru corpul uman. „Aveam un profesor care ne ducea la ore la autopsii şi mi-a plăcut mereu să asist. Eram printre puţinele care rezistau să vadă aşa ceva fără să se îngrozească. Mereu am avut o curiozitate pentru corpul uman", îşi aminteşte Carmen. Aceasta mai spune că a dat admitere la Liceul Sanitar din Cluj, unde făcea practică la cele mai grele secţii, alături de profesori. „Într-o zi, am fost anunţată că putem să ne înscriem la un curs de asistente de farmacie la Sibiu şi am plecat acolo. De la Sibiu am fost repartizată în comuna Şieu, unde am lucrat trei ani, până în 1990, ca şi asistent de farmacie", mai povesteşte Carmen. În 1990 s-a căsătorit cu un bistriţean şi a fost repartizată la o farmacie din Bistriţa. După un an, a intrat în şomaj şi apoi, la sfatul unei prietene, s-a prezentant la un cocnsurs pentru postul de asistent social, pentru care se cerea un absolvent de liceu sanitar. „Nu ştiam nimic despre meseria aceasta şi mi-a fost foarte greu să reuşesc să ating coada sensibilă a copiilor, dar în timp, am devenit cel mai vechi asistent social din învăţământul special. Anul viitor împlinesc 18 ani de experienţă", mai spune Carmen Gheţe.

O muncă din pură pasiune

De când lucrează în sistem, Carmen spune că s-a obişnuit cu munca foarte grea şi spune că, deşi satisfacţiile materiale sunt aproape nule, nimic nu o împlineşte mai mult decât bucuria de a-i ajuta pe copii. „Fac anchete sociale şi mereu când merg pe teren şi mă uit în ce condiţii trăiesc copiii, mă gândesc ca măc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°