După două luni şi jumătate de comă, Codruţ Oprea (23 de ani), poliţistul dâmboviţean căruia interlopul George Daniel Uţă (22 de ani), zis “Danezu’”, i-a crăpat capul cu o sticlă, a fost mutat de la Spitalul Floreasca din Capitală la clinica Hochegge din Grimmenstein, Austria. Daniel Uţă (22 de ani), zis “Danezu’”, a fost arestat imediat după ce l-a băgat în spital pe Codruţ şi a rămas după gratii→
“E mai bine pentru el că s-a luat decizia mutării lui într-o clinică din străinătate. Poate acolo se va mai putea schimba ceva pentru viaţa lui. Aici s-a făcut tot ce este omeneşte pentru a-l readuce cât de cât la normal. Din păcate, e tot în stare vegetativă şi nu răspunde la comenzi. Este, practic, în comă profundă”, ne-au declarat surse medicale. Transferul către Austria, care s-a făcut în condiţii de strictă supraveghere medicală, a fost aprobat de întreaga familie a poliţistului Codruţ Oprea.
În dimineaţa zilei de 5 septembrie, “Danezu’” i-a crăpat capul poliţistului cu o sticlă cu vin, în timp ce omul legii îşi făcea nevoile în WC-ul unui club din Târgovişte. Interlopul a fost arestat imediat după atacul barbar.
Conturile în care puteţi face donaţii pentru ajutorarea familiei lui Codruţ Oprea (foto):
Cont în EURO: RO 45 BPOS 7150 0513 131 EUR 01
Cont în LEI: RO 13 BPOS 7150 0513 131 RON 01
Conturile sunt deschise pe numele fratelui victimei, Nicolae Angel Oprea