Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Rezidenţiatul, viză pentru Occident. Cea mai bună studentă de la Medicină susţine astăzi examenul (UPDATE)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 noiembrie 2010 ·

Iulia Potorac a terminat anul acesta Facultatea de Medicină cu cea mai mare medie, 9,80, iar astăzi va da rezidenţiatul. Tânăra este hotărâtă ca imediat după ce trece de această probă de foc să plece peste hotare. Critică sistemul sanitar românesc actual şi-l pune în paralel cu medicina practicată în Franţa.

Ora 19.00 Iulia a obţinut 900 de puncte la examenul de rezidenţiat din cele 950. Tânăra se declară mulţumită de rezultat. „Deocamdată nu s-a făcut un clasament al notelor, dar se consideră a fi o notă destul de mare. Eu sunt chiar mulţumită. Săptămâna viitoare urmează să se împartă posturile“, spune Iulia.

Iulia Potorac este unul dintre absolvenţii model ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“, terminând Facultatea de Medicină cu cea mai mare medie: 9,80. A participat la numeroase conferinţe, congrese medicale, în fiecare an a primit bursă de merit şi a obţinut chiar şi bursa de excelenţă a facultăţii care se acordă o singură dată pe parcursul studiilor.

Citeşte şi:

Iaşi: Candidat la rezidenţiat: „N-am de gând să stau în ţară să slujesc“ (UPDATE)

Iaşi: Tată de boboc: „S-a zis cu economiile pe 5 ani!“

În plus, a fost câştigătoarea unui concurs premiat cu prima bursă de excelenţă „Ion Petrovanu“ implementată de rectorul Vasile Astărăstoae. La susţinerea tezei de licenţă a obţinut nota 9,96, iar în prezent se pregăteşte pentru cea mai mare testare de până acum: rezidenţiatul.

După rezidenţiat ia calea Franţei

Tânăra povesteşte că pe lângă cei şase ani de studiu în care a muncit pe brânci a alocat o perioadă bună de timp învăţatului pentru acest examen. „Sper ca multe dintre cunoştinţele acumulate de-a lungul anilor de facultate să-mi fie de ajutor la examen. Perioada efectivă alocată studiului pentru rezidenţiat a început la jumătatea lunii iulie. Nu am făcut nimic altceva toată ziua de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 47 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°