Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoltător! 86 de sporuri ilegale la Primăria Târgovişte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 noiembrie 2010 · · ·

Instituţia Prefectului a înaintat recurs graţios împotriva deciziilor primarului Gabriel Boriga, solicitând revocarea acestora. Sporurile de zeci de mii de lei lunar urmau să se plătească pentru 34 de funcţionari publici, viceprimarilor, secretarului şi administratorului public al oraşului, fiindcă sunt implicaţi în gestionarea fondurilor europene.

Târgoviştea este al treilea oraş din ţară, dacă ne raportăm la numărul de proiecte cu fonduri europene aflate în derulare. Este un top cu care se laudă frecvent primarul Gabriel Boriga. Edilul a uitat însă să le spună locuitorilor municipiului că acest lucru înseamnă bani mulţi în buzunarele funcţionarilor implicaţi în echipele de implementare.

Recent, Gabriel Boriga a dispus prin opt decizii semnate, ştampilate şi parafate de legalitate de către secretarul Cătălin Chiru Cristea, ca toate persoanele care se spetesc pentru reuşita programelor europene să fie recompensate cu stimulente cuprinse între 25 şi 50% din salariul de bază. Este vorba despre 86 de sporuri care să se plătească, de la 1 octombrie 2010 până hăt, departe, când vor fi finalizate proiectele, undeva prin 2013, pentru 38 de persoane: city managerul oraşului - ing. Marius Constantinescu, cei doi viceprimari - ing. Paul Briceag şi prof. Honorius Moţoc, secretarul Consiliului Local - jr. Cătălin Chiru Cristea şi 34 de funcţionari publici din Primăria Târgovişte - şefi, şefuţi şi responsabili de birouri.

City managerul, 12.000 de lei pe lună

Cel mai tare în câştiguri este de departe city managerul Marius Constantinescu, implicat în absolut toate proiecte. În afară de salariul de circa 4500 de lei, conform declaraţiei de avere publicată pe site-ul Primăriei, Marius Constantinescu ar trebuie să primească şi opt sporuri, de la 25 la 50% din salariul de bază.

Am făcut un calcul matematic simplu şi ne-a reieşit o sumă astronomică pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 35 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 49 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 34 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

Ucraina anunţă că dintre aeroporturile sale civile, trei sferturi au fost grav afectate de război

News.ro acum 34 minute
Cincisprezece dintre aeroporturile civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Şmilhal, citat de presa locală. Ucraina, despre care autoritatea aviatică de st

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului de Ziua Națională a României

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1 – 2 decembrie. Duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională a României - de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°