Despre secretul succesului muzicii Buddha Bar, DJ Ravin explică: "Caut talente ignorate, pietre preţioase nepuse în valoare, muzică de valoare nedifuzată, artişti care în mod nemeritat stau în umbră”. Şi pentru asta ascultă muzică de pe toate continentele. "Ceea ce fac acum este să lucrez direct cu artistul, dar înainte de aceasta ascult mai multe melodii ale acestuia. Să lucrezi direct cu cel care crează muzica este benefic, pentru că poţi primi melodii în exclusivitate. De aceea compilaţia trebuie să fie unică, exclusivistă, asta şi pentru că Buddha Bar şi-a creat o faimă din acest lucru”, spune el. Referitor la colaborarea cu artistul român Damian Drăghici, spune că a fost atras de melodiile pe care acesta le interpreta, apoi s-a întâlnit cu el şi i-a cerut să-i propună câteva, din care a ales una. Şi, astfel, tema muzicală de la cunoscuta piesă de muzică populară "Cine iubeşte şi lasă”, cum spuneam, a căpătat, prin mixaj, influenţe ambientale, fiind selectată pe volumul X al compilaţiei. Vocea a fost mixată de o colaboratoare ocazională a lui Ravin, Emanuele Arnone. Şi Damian Drăghici a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Ravin, vorbindu-mi cândva despre el ca despre un geniu al simţului muzical. A lucrat cu el la Paris timp de o săptămână la şlefuirea străvechii melodii poulare româneşti ce a fost înbrăcată în straie de club. "Îmi place muzica cu influenţe gipsy şi house, ca şi cea populară, cu influenţe etnice, un artist pe care îl apreciez în acest sens fiind şi Shantel”. În ce priveşte legătura dintre şi artiştii români, Ravin a remarcat prezenţa unei piese interpretate de Loredana Groza pe un album din seria "Chill Out in Paris”, realizat de David Vişan, fiul lui Raymond Vişan, patronul român al lanţului de restaurante şi hoteluri "Buddha Bar”. Ravin spune că de fiecare dată când ajunge în România merge şi cumpără de la magazin discuri şi ascultă