În această seară au loc mai multe concerte live în diferite cluburi din Capitală. Astfel, Coma, Partizan, The Amsterdam, Timpuri Noi, Ada Milea, Jukebox şi alţii îşi vor încânta fanii cu melodiile lor. Sâmbătă, bucureştenii pot merge să îi vadă live pe cei de la Vama sau de la Kumm, iar duminică seara, de la ora 20.00, la Sala Polivalentă Iris lansează "12 Porţi", primul album după cei trei ani de pauză.
Cei interesaţi de lectură pot vizita până luni, inclusiv, Târgul de carte Gaudeamus, de la Romexpo, unde îi aşteaptă preţuri speciale, dar şi lansări de volume.
Pentru cei care admiră arta alternativă, la Teatrul Masca are loc expoziţia de nuduri a Alinei Popescu, o tânără pictoriţă care încearcă să contureze o nouă imagine a feminităţii. În această seară au loc mai multe concerte live în diferite cluburi din Capitală. Astfel, Coma, Partizan, The Amsterdam, Timpuri Noi, Ada Milea, Jukebox şi alţii îşi vor încânta fanii cu melodiile lor. Sâmbătă, bucureştenii pot merge să îi vadă live pe cei de la Vama sau de la Kumm, iar duminică seara, de la ora 20.00, la Sala Polivalentă Iris lansează "12 Porţi", primul album după cei trei ani de pauză.
Cei interesaţi de lectură pot vizita până luni, inclusiv, Târgul de carte Gaudeamus, de la Romexpo, unde îi aşteaptă preţuri speciale, dar şi lansări de volume.
Pentru cei care admiră arta alternativă, la Teatrul Masca are loc expoziţia de nuduri a Alinei Popescu, o tânără pictoriţă care încearcă să contureze o nouă imagine a feminităţii.