„Ultimul mesaj al cosmonatului către femeia pe care a iubit-o cândva, în fosta Uniune Sovietică” şi „Dumnezeu de a doua zi”
Organizatorii Festivalului de Dramaturgie Contemporană le-au pregătit iubitorilor de teatru un week-end plin. Astfel, sâmbătă, de la ora 11.00, la Teatrul Sică Alexandrescu, braşovenii sunt invitaţi la un spectacol lectură din dramaturgie olandeză. „Aniversarea”, de Jeroen van den Berg reprezintă o premieră pentru Braşov, potrivit organizatorilor. Pe scurt, în „Aniversarea”, scriitorul schiţează portretul unei familii „cumsecade”: mama, tata şi doi copii adolescenţi, un băiat şi o fată. Pornind de la aniversarea zilei de naştere a mamei, acţiunea va escalada până la cvasidespărţirea părinţilor şi plecarea copiilor din casă. „Această temă recurentă, o familie subminată de neînţelegeri nedeclarate, Jeroen o introduce într-o structură teatrală suplă, cu accente suprarealiste (prima scenă se repetă, exasperant, aproape identic, de trei ori”, afirmă criticii de teatru despre spectacol.
Programul zilei continuă, de la 18.30, cu vernisarea unei expoziţii de fotografie „Oraşul interior”, semnată de Zomir Dimovici. „Oraşul interior” al artistului este compus din străzi, cotloane, fragmente de clădiri, ziduri sau poduri din Praga, Sighişoara, Bucureşti, Montreal, Grenoble etc. Tot atunci, va fi lansată şi cartea „Reşedinţe şi familii aristocrate în România”, de Narcis Dorin Ion, precum şi albumul „La memoire de murs. L esprit francais dans l arhitecture roumain”, de Iulian Capsali.
Seara se încheie cu un inedit spectacol prezentat de Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Cluj Napoca, în regia lui Radu Afrim. „Ultimul mesaj al cosmonatului către femeia pe care a iubit-o cândva, în fosta Uniune Sovietică”, de David Greig, are ca pretext un fapt real, al unor astronauţi părăsiţi câteva luni pe Mir, de autorităţile sovietice. Cum va evol