Vestea de ieri potrivit căreia viitoarele mămici vor fi nevoite să stea un singur an acasă cu copiii lor în loc de doi ani cum este acum a căzut ca un trăsnet mai ales asupra celor mai tineri care se gândesc să-şi întemeieze o familie şi să aducă pe lume un copil. Şi după vestea în cauză, până la urmă, unde mai este rostul de a fi părinte? Să îl laşi de la un an cu bunicii şi să munceşti mai mult pentru ca cineva, bineînţeles nu tu, să beneficieze la maxim de serviciile tale.

Într-o vreme când ar trebui să încurajeze multiplele avantaje ale "meseriei" de a fi mamă, cei care lucrează la bunul mers al ţării, constrânşi şi ei de diferite acorduri, găsesc cele mai drastice metode de a determina un cuplu să renunţe la sensul vieţii: copiii. Nu de puţine ori am auzit mame care-mi spuneau că nu îşi pot creşte copilul decent, nici măcar în primii doi ani de viaţă cât beneficiază de indemnizaţie şi că le este greu să revină pe piaţa muncii. În primul rând pentru că nu au cu cine să-şi lase copiii. Cu atât mai greu va fi acum, când copilul va rămâne fără mamă de la un an, pentru că mai marii noştri vor să stabilească, în ciuda realităţii, că ar fi mai mult decât suficient să stai un an acasă. Ce, îţi trebuie mai mult? Ţie, femeie, soţie, angajată, cu responsabilităţi la infinit? Ai timp suficient un an să-ţi creşti copilul... Aşa spun bărbaţii, cei mai mulţi vorbind în necunoştinţă de cauză. O zi la schimb cu viaţa unei femei i-ar duce direct la ospiciul de nebuni. Şi cred că orice femeie m-ar aproba, chiar dacă încă nu îndeplinesc toate responsabilităţile mai sus reliefate. Cred că înainte să aprobe astfel de legi sau măcar să se gândească să le aprobe, guvernanţii ar trebui să aibă o sesiune de consultare cu un grup de femei. Însă, după cum se vede pe la noi prin ţară, unde-i lege, mai ales când este în dezavantajul cetăţenilor ţării, chiar nu e tocmeală. Probabi