Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au încurcat titlurile de proprietate

Publicat in Cancan, sâmbătă 20 noiembrie 2010 ·

Acţiune. Mascaţii au venit să calmeze spiritele pe ogor Scandal. Ţăranii susţin că sunt proprietari pe terem la fel şi firmele care au trimis tractoarele la aratZeci de poliţişti, jandarmi şi luptători din cadrul structurilor de intervenţie rapidă au fost trimişi la faţa locului pentru a calma spiritele. Terenurile de pe raza comunei Vârfu Câmpului, acolo unde sunt suprapunerile de titluri de proprietate (aproximativ 150 de hectare), arătau vineri ca un teatru de război. Şoferii tractoarelor care se pregăteau să are terenul au fost la un pas să fie linşaţi de mulţimea furioasă.

Scandalul a izbucnit de aproape o săptămână, când ţărani cu furci şi topoare, pe de o parte, şi agenţi de pază cu pistoale şi gaze iritant- lacrimogene, de cealaltă parte, angajaţi de firma care a cumpărat pământul, s-au încăierat pe ogor. Zece persoane, câte cinci din ambele tabere, au ajuns la spital.

În zonă au fost dislocate forţe suplimentare de poliţie şi jandarmi pentru evitarea unor noi conflicte, iar situaţia pare deocamdată fără ieşire. "Nu cedăm nici cu preţul vieţii noastre, vom anunţa satele din jur să vină să ne ajute. Nu renunţăm, să le iasă din cap", striga unul dintre "revoluţionari", Gheorghe Apăvăloaie. "Ară numai dacă trec peste trupurile noastre. Să ne omoare, să facă o groapă comună şi să ne îngroape acolo, pe pământul nostru", urla din toţi rărunchii o femeie.

Autorităţile judeţene au declarat că e vorba de o greşeală a comisiilor de fond funciar, care va trebui remediată în instanţă.

Acţiune. Mascaţii au venit să calmeze spiritele pe ogor Scandal. Ţăranii susţin că sunt proprietari pe terem la fel şi firmele care au trimis tractoarele la aratZeci de poliţişti, jandarmi şi luptători din cadrul structurilor de intervenţie rapidă au fost trimişi la faţa locului pentru a calma spiritele. Terenurile de pe raza comunei Vârfu Câmpului, acolo unde su

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 45 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum 25 minute
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 2 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°