I se deschide corespondenta, i se asculta telefonul, sint acreditate doua surse, "Stefan" si "Filatelistul", sa-l frecventeze si sa raporteze cine-l viziteaza, ce se discuta, ce ginduri are. Tot anul 1985 a fost supus acestui tratament. In timpul acesta, Vasile Pavelcu primea o masa pe zi de la cantina comunitatii evreiesti si o completa cu ce-i mai aduceau fostii colegi mai tineri, cind veneau in vizita. "Obiectivul" era un batrin izolat, de 85 de ani! Decupez din doua scrisori, expediate in 1985 de catre academicianul Vasile Pavelcu: "Nu este cazul sa mai repet despre vidul trait al singuratatii... Imi mai flutura cite o idee in constiinta, dar nu mai sint capabil decit sa fac cite o insemnare si sa ma refugiez in trecut" (scrisoare catre Ecaterina Bagdasar); "Aveti darul de a scoate pe cititor din cenusiul asfixiant, introducindu-l in lumea viselor si sperantelor" (scrisoare catre Cella Serghi, care-i trimisese cartea sa "Pinza de paianjen"). Profesorul intrase in iarna vietii si, desi publicase de curind o carte de sinteza despre personalitate si contribuise activ la organizarea celor patru volume ale tratatului de psihologie al Academiei, desi era vizitat zilnic de citiva prieteni statornici, mai virstnici si mai tineri, traia din plin singuratatea si izolarea. Deprimarea ii era accentuata si de unele incercari, pe care le suporta cu discretie. Se bucura de orice vizita, deschidea casa oricui il cauta, dar aceasta atitudine avea sa-l coste. Povesteste doamnei Bagdasar: il cauta un tinar inginer care voia sa scrie o lucrare despre personalitate, il consiliaza sa inteleaga problema si dupa plecarea acestuia constata ca i-a disparut carnetelul cu adresele si telefoanele prietenilor. "Ma conving de adevarul Vioricai (doamna Pavelcu) ca sint un naiv, increzator, peste masura, in oameni, primesc pe oricine, cu totala incredere in sinceritatea acestuia..". "Inginerul"