Nu este vorba despre capodopera sculpturii elene clasice, cunoscută doar prin intermediul unei copii romane expuse la Luvru, care a servit ca sursă de inspiraţie câtorva poeţi romantici. Androginul, bisexualul, fiinţă ciudată cu natura dublă, masculină (Hermes) şi feminină (Afrodita), descrisă în secolul al XV-lea de poetul italian Antonio Beccadelli, a stârnit şi încă stârneşte scandaluri. Cel mai recent a fost declanşat de recenta reeditare a obscurei capodopere a Renaşterii în traducerea lui Holt Parker, la prestigioasa editură a Universităţii Harvard.

Antonio Beccadelli s-a născut în 1394 la Palermo, în Sicilia, într-o familie cu mari ambiţii politice, a studiat la Padova cu Gasparino da Barizizza, a călătorit la Florenţa, Siena, Roma, Genova, Pavia şi Napoli. Cunoscut sub porecla de „Panormita” (forma poetică pentru cel născut la Palermo), Beccadelli avea să intre în serviciul lui Alfonso al V-lea de Aragon, aflat pe atunci în fruntea regatului Napoli, un mare iubitor de poezie şi protector al artelor. După moartea acestuia, Beccadelli rămâne un apropiat al coroanei aragoneze, în slujba lui Ferdinand I, până în 1471.

Poetul devine cunoscut o dată cu publicarea în 1425 a destul de deocheatei colecţii de 81 de epigrame scrise în latină, „Hermaphroditus”. De un erotism dezlănţuit, amintind de poeţii latini Catullus şi Martial, dar şi de antologia „Priapea”, versurile au fost scrise pe vremea studiilor la Florenţa şi Siena şi dedicate lui Cosimo de Medici. Acesta, întemeietorul dinastiei care avea să domine Florenţa şi să fie un catalizator al evenimentelor culturale ale Renaşterii, gusta asocierea versurilor elegante, scrise într-o latină sclipitoare, cu subiectele mai degrabă deocheate.

Lucrarea a fost primită cu entuziasm de intelectualii epocii. Guarino da Verona îl aprecia pe Beccadelli ca fiind un demn urmaş al tradiţiei poetice a Siciliei