Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apostol a lăsat Steaua şi i s-ar putea alătura lui Dan Petrescu în Rusia!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 21 noiembrie 2010 · ·

Iulian Apostol (29 de ani) şi-a reziliat contractul cu Steaua şi singura variantă plauzibilă este să ajungă la Kuban Krasnodar.

Steaua nu a fost o poveste cu final fericit pentru Apostol. Mijlocaşul a părăsit ieri echipa din Ghencea după numai 2 luni şi jumătate şi ar putea pleca în Rusia, sub comanda lui Dan Petrescu.

Nu mai poate juca în Liga 1

Chiar dacă nu a impresionat la Steaua, Apostol stîrneşte în continuare interesul granzilor din Liga 1. Nici nu a devenit bine liber de contract că deja intrase în atenţia celor de la Poli Timişoara. "L-am rugat pe Daniel Stanciu să culeagă date despre Apostol, dar din ce am înţeles, jucătorul vrea să plece în străinătate. Ne-ar putea ajuta", anunţa Marian Iancu, patronul bănăţenilor, la GSP TV.

Regulamentul FIFA însă nu permite ca un jucător să evolueze pentru trei echipe în acelaşi sezon, el evoluînd şi pentru Unirea Urziceni în etapele 5, respectiv 6, în total 33 de minute. Apostol este salvat de o excepţie. Mijlocaşul mai poate juca pentru un club, dacă acesta participă într-un campionat al cărui început de sezon debutează în primăvară.

Direcţia Krasnodar

"Este mai bine şi pentru mine şi pentru club", anunţa aseară Apostol. Cum o pauză pînă în vară nu intră în calcul, singura opţiune o reprezintă un campionat ce se desfăşoară pe sistemul "primăvară-toamnă". Mînă salvatoare vine de la Dan Petrescu. Promovat alături de Kuban în prima ligă din Rusia, "Bursucul" îşi începe campania de transferuri cu fostul său elev de la Unirea.

"Bursucul" l-a ridicat

Chiar dacă cei doi au avut conflicte în trecut, tehnicianul lui Kuban a fost cel care a reuşit să scoată maximum de la Apostol. Pînă să ajungă sub comanda sa la Unirea Urziceni, mijlocaşul era un jucător care se zbătea să rămînă în Liga 1. A ajuns în trei ani un campion al Ro

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 55 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Eurostat: 27% din cetățenii Uniunii Europene nu își permit o vacanță de o săptămână. Românii, pe locul I

Gandul acum 9 minute
Aproximativ 27% din cetățenii UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu și-au permis o săptămână de vacanță pe an departe de casă, informează Eurostat. Potrivit datelor pentru 2024, această pondere a scăzut cu 1,5 puncte procentuale față de 2023 și este s

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 29 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°