Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turceni: Galerie Foto/ VIDEO/ Magazin distrus de o explozie, patronul grav rănit

Publicat in Adevarul, duminică 21 noiembrie 2010 ·

Oraşul Turceni, din judeţul Gorj, a fost zguduit, ieri, de o explozie puternică, care s-a auzit în toată localitatea. Un magazin de utilaje agricole a fost distrus, iar patronul, Viorel Stoicănel, care se ocupa şi de vânzarea produselor, a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul nr. 1 din Craiova.

Magazinul s-a tansformat într-un morman de moloz.

Florin Cauc

Primul care a ajuns la locul deflagraţiei a fost Florin Cauc, care locuieşte într-o casă chiar vis-a-vis de magazinul unde s-a produs explozia. „Am fost primul care am ajuns la faţa locului şi, într-adevar, mirosul de gaze era evident, dar, din ce stiu, punctul de lucru nu era alimentat cu gaze. Am scos persoana care era rănită şi prinsă sub dărâmături. Era într-o stare foarte gravă. Erau cărămizi şi alte resturi pe el. Nu mai vorbea, dar era conştient“, ne-a spus Florin Cauc.

Casele din apropiere au fost afectate

Casele din vecinătate au fost afectate de suflul exploziei. Cea mai grav avariată a fost locuinţa lui Florin Cauc, iar membrii familiei au fost în stare de şoc. „Eu eram în curte, în spatele locuinţel, când s-a produs explozia. A fost o explozie foarte puternică. Au fost sparte geamurile la întreaga locuinţă, o parte din ţiglele de pe acoperiş s-au desprins şi au căzut. Copiii s-au speriat. Unul dintre copii se afla pe hol şi toate geamurile au căzut pe el. Din fericire, nu a fost rănit, dar este foarte şoat de ceea ce s-a întâmplat. Au sărit multe obiecte din magazin spre curtea mea. Nu am asigurare pentru locuinţă“, a precizat Florin Cauc.

Pompierii au intervenit pentru a îndeăpărta ceea ce mai rămăsese din magazin. „Lucrăm la îndepărtarea efectelor exploziei. Cauzele sunt o acumulare de gaze. Se efectuează verificări de lucrătorii de la Distrigaz şi rămâne să stabilim ce s-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 31 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 2 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 2 ore
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°