Flagrant la o unitate bancară din Constanţa: suspecţi prinşi de poliţişti în timp ce retrăgeau în numerar 370.000 de lei, din contul unei societăţi fantomă, utilizând un borderou de achiziţii cereale falsificat. Şase persoane sunt cercetate în stare de reţinere pentru evaziune fiscală. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au documentat activitatea infracţională a şase persoane, respectiv S. Dumitru, de 42 de ani, V. Marius, de 32 de ani, D. Adrian, de 43 de ani, D. Titi, de 33 de ani, din Constanţa, T. Ionuţ, de 21 de ani şi T. Laurenţiu, de 29 de ani, din Brăila. Cei în cauză sunt suspectaţi că, începând din mai a.c. au fost implicaţi în activităţi de comercializare a cerealelor, eludând plata taxelor la bugetul de stat prin interpunerea unor societăţi de tip fantomă, societăţi prin intermediul cărora se retrăgeau sume mari de bani (TVA neachitat către bugetul de stat), acestea nefuncţionând la sediul social, neevidenţiind niciun venit, iar ulterior erau cesionate unor persoane nevoiaşe. În fapt, prin intermediul a două societăţi comerciale, administrate de D. Titi, respectiv D. Adrian, suspecţii achiziţionau cereale la negru, fără documente de provenienţă, pe care le vindeau mai departe în mod legal, încasând contravaloarea lor cu TVA. Cei doi efectuau intrări fictive de marfă de la alte două societăţi de tip fantomă, ai căror administratori erau T. Ionuţ şi T. Laurenţiu, virând contravaloarea facturilor cu TVA în contul acestora. Astfel, aceştia din urmă, împreună cu S. Dumitru şi V. Marius, retrăgeau banii în numerar (inclusiv TVA-ul), sumele de bani ajungând în final înapoi la D. Titi şi D. Adrian. Pentru serviciile prestate S. Dumitru percepea un comision de 5% din sumele retrase. La data de 17 noiembrie a.c., ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa au