În România secolului XXI, munca la câmp este mai importantă decât învăţătura, iar elevii au şanse slabe să termine măcar gimnaziul. Fundaţia de Sprijin Comunitar din Bacău a decis să se implice, în urmă cu 13 ani, pentru a-i ajuta pe copiii din comunităţile defavorizate să meargă la şcoală.
Andrei este din comuna Stănişeşti şi a terminat clasa a VIII-a la el în sat, cu rezultate foarte bune. Ulterior, el a fost repartizat la Colegiul Economic „Ion Ghica" din Bacău. Andrei provine dintr-o familie cu o situaţie materială precară, deoarece niciunul dintre părinţi nu are loc de muncă.
Elevul are doi fraţi mai mari, şomeri şi încă trei fraţi mai mici. „Andrei este primul copil din familia lui care merge la liceu. Este un băiat deosebit care s-a remarcat la şcoală, de aceea merită din plin bursa care îl va ajuta să-şi împlinească visul de a urma liceul şi de a merge mai departe", povesteşte Ionuţ Chiriţă, PR-ul fundaţiei.
„Principala piedică în calea copiilor către educaţie, cel puţin în mediul rural, este sărăcia. Din ea decurg toate celelalte neajunsuri de care se izbesc aceşti copii: şcoli prost dotate şi cu profesori slab calificaţi şi demotivaţi; drumuri exagerat de lungi până la şcoală, parcurse zilnic pe jos prin noroi şi zăpadă, lipsa hainelor şi a rechizitelor", spune Ionuţ Chiriţă.
Burse pentru liceu
Prin urmare, activitatea voluntarilor în domeniul educaţiei a vizat, în timp, demararea unor proiecte adresate în special copiilor cu probleme sociale şi educaţionale din comunităţile din judeţul Bacău, cum ar fi centrele «Clubul cu Lipici». Aici, elevii primesc sprijin la efectuarea temelor sau vizionează materiale video- educative. „Cluburile cu Lipici" din mediul rural au impactul cel mai mare, acolo fiind practic singurele posibilităţi pentru copii de a-şi petrece timpul liber.
Fundaţia de Sprijin Comunitar