Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indemnizaţia de şomaj ar putea varia anul viitor între 375 şi 450 lei

Publicat in Adevarul, luni 22 noiembrie 2010 ·

Indeminizaţia de şomaj nu va mai fi raportată la nivelul salariului minim şi va varia între 75% şi 90% din indicatorul social de referinţă, de 500 lei, respectiv între 375 şi 450 lei potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax.

"Se discută acum ca salariul minim să fi înlocuit cu indicatorul social de referinţă, iar indemnizaţia de şomaj să fie calculată la 75% din acest indicator sau poate la 80-90%", au declarat sursele, citate de Mediafax.

În prezent, indemnizaţia de şomaj reprezintă în prezent 75% din salariul de bază minim brut pe ţară, respectiv 600 lei, la care se adaugă un procent cuprins între 3% şi 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcţie de stagiul de cotizare.

Acestă modificare urmează a fi discutată în Coaliţie şi, ulterior, în Guvern. Potrivit surselor citate, şomerii ar fi astfel stimulaţi să îşi găsească loc de muncă.

"Dacă se menţine legată indemnizaţia de şomaj de salariul minim, se ajunge ca indemnizaţia medie de şomaj să fie egală cu veniturile nete, iar diferenţa dintre salariul net şi indemnizaţia de şomaj să fie de 10 lei, la valoarea medie. Atunci, nu există niciun fel de stimulare pentru şomeri să meargă spre un loc de muncă, nu îi deteremină nimic, pentru 10 lei în plus, să se ducă să îşi caute un loc de muncă. Ideea Guvernului este să mărească un pic ecartul, ca să fie activi pe piaţa muncii", au arătat sursele.

Guvernul s-a angajat în faţa delegaţiei Fondului Monetar Internaţional ca indemnizaţia de şomaj să nu mai fie legată de salariul minim, care urmează să fie majorat.

"După îngheţarea din 2008 a salariului minim, vom ridica nivelul acestuia, în general pentru a compensa recenta evoluţie a inflaţiei, decuplând în acelaşi timp indemnizaţia de şomaj de salariul minim", este angajamentul Guvernului din scrisoarea de intenţie către FMI.

Pentru anul 2011, Guvernu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 49 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 44 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 32 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 29 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°