Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghioc vrea în libertate

Publicat in Ziua Constanta, luni 22 noiembrie 2010 ·

Magistraţii Tribunalului Constanţa vor judeca azi recursul formulat de Ştefan Nicu Ghioc împotriva propunerii de arestare preventivă.

Individul a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Constanţa la începutul acestei luni, fiind bănuit că a participat la furtul mai multor kilograme de bijuterii. Pe data de 6 noiembrie, poliţiştii Secţiei 2, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi beneficiind de sprijinul ofiţerilor din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi ofiţerilor DGIPI au depistat şi identificat trei tineri suspectaţi că i-ar fi furat, în seara de 29 noiembrie, lui Asis Ecuan, patronul unei bijuterii situată în Tomis Nord, patru kilograme de bijuterii. Cei trei se numesc Costel Simioneasa, de 23 de ani, Ali Memet, de 23 de ani, ambii din Constanţa, şi Nicu Ştefan Ghioc, de 26 de ani, din Ovidiu.Nu este de omis faptul că Ghioc a mai avut probleme cu legea, la începutul lunii octombrie fiind reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia că a furat opt automobile pe care ulterior le-a dezmembrat. Poliţiştii constănţeni au efectuat mai multe percheziţii în casele celor trei bărbaţi şi au descoperit 400 de grame de bijuterii din aur, precum şi sume de bani, (12.000 de dolari, 2.000 de euro, dar şi lei) care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, suspectate a proveni din valorificarea bunurilor sustrase pe 29 noiembrie. Mâine, Tribunalul Constanţa va analiza recursul formulat de Ghioc în dosarul cu număr unic dosar 41846/212/2010, înregistrat pe data de 19 noiembrie. Magistraţii Tribunalului Constanţa vor judeca azi recursul formulat de Ştefan Nicu Ghioc împotriva propunerii de arestare preventivă.

Individul a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Constanţa la începutul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu este stabilă

Ziua Constanta acum 50 minute
Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu, care este internat de luni la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu', este stabilă, a anunțat, marți seara, Serviciul Român de Informații, potrivit Agerpres. 'În acest moment, pac

Radu Burnete anunță că discuțiile de la Cotroceni privind măsurile fiscal-bugetare au „înregistrat progrese”

Adevarul acum 29 minute
Radu Burnete, care va prelua la 1 iulie funcţia de consilier prezidenţial, a anunțat pe rețelele de socializare, marți, 10 iunie, că „cele patru partide au continuat discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare și au înregistrat progrese”.

Bacalaureat 2025 Baremul pentru proba la limba română, profil uman, a fost publicat

Ziua Constanta acum 6 ore
Baremul cu răspunsurile corecte pentru proba la limba română, profil uman, a fost publicate de Ministerul Educației, la ora 15.00. Potrivit edupedu.ro, la profilul umanistic și pedagogic, textul suport pentru Subiectul I a fost din Grigore Băjenaru,

Marius Lulea: „Dacă Nicușor Dan continuă în acest ritm, este posibilă o acțiune de SUSPENDARE”

Gandul acum 2 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Ai aflata! Cu Ionuț Cristache, prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a comentat blocajul apărut în procesul de formare a noului guvern. Potrivit acestuia, președintele Nicușor Dan ar trebui să îș

Video Un nou schimb de prizonieri de război între Rusia și Ucraina. Sunt vizați cei bolnavi şi răniţi

Adevarul acum 35 minute
Rusia şi Ucraina au anunţat că au făcut marţi un nou schimb de prizonieri de război, în conformitate cu un acord încheiat la discuţiile de pace de săptămâna trecută din Turcia.

George Simion, după vizita lui Nicușor Dan la Chișinău: „Avem nevoie de 100.000 de voturi pentru ca Maia Sandu să piardă alegerile parlamentare”

HotNews acum 3 ore
Deputatul George Simion, liderul AUR, a criticat-o pe președinta Republicii Moldova, marți, într-o postare pe Twitter, în contextul vizitei efectuate astăzi la Chișinău de președintele României, Nicușor Dan. „Toți agenții lui Soros și așa-zișii proe

România a încasat 1,3 miliarde euro pentru cererea de plată nr. 3 din PNRR, pentru ţintele şi jaloanele care au fost îndeplinite integral / Suma de 869 milioane euro, blocată până la îndeplinirea tuturor jaloanelor

G4Media acum 3 ore
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă, marţi, că România a primit de la Comisia Europeană aproximativ 1,3 miliarde de euro, pentru ţintele şi jaloanele din cererea de plată nr. 3 din PNRR care au fost îndeplinite integral. D

Masacrul din Graz, soldat cu 10 morți și mai mulți răniți, este cel mai grav atac armat de până acum din Austria, scrie presa locală

HotNews acum 6 ore
Cel puțin zece persoane au murit și alte 12 sunt rănite grav sau în stare critică, au anunțat autoritățile din Austria, după atacul armat care a avut loc marți într-o școală din Graz. Atacul armat care a avut loc marți într-o școală din Graz va rămâ

Marius Lulea recunoaște că: „George Simion s-a văzut președinte din PRIMUL tur”

Gandul acum 4 ore
Marius Lulea, întrebat de moderatorul Ionuț Cristache dacă George Simion s-a văzut președinte după primul tur al alegerilor prezidențiale, a răspuns DA. Cât despre faptul că George Simion a ratat al doilea tur de scrutin, Marius Lulea a declarat că:

Marius Tucă Show începe miercuri, 11 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 14 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

21°
mar.

17°/24°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

18°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

16°/24°
mie.

16°/28°
joi

12°/21°
vin.

11°/19°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/25°
mie.

18°/25°
joi

17°/23°
vin.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/25°
mie.

11°/26°
joi

10°/20°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

17°
mar.

11°/27°
mie.

14°/29°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°