Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputații au decis reducerea vârstei de pensionare la 60 de ani pentru femei şi la 64 pentru bărbaţi

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 noiembrie 2010 ·

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis astăzi să reducă vârsta de pensionare la 60 de ani pentru femei și 64 de ani pentru bărbați. Totodată, a fost crescută valoarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut. Nemulțumiți, reprezentanții puterii au părăsit ședința. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a decis, azi, prin vot, fără prezenţa membrilor Coaliţiei, să adopte un amedament comun PSD-PNL prin care vârsta standard de pensionare a femeilor să fie de 60 de ani, iar a bărbaţilor de 64 de ani, în loc de 65. Totodată, Comisia a decis ca stagiul minim de cotizare va fi, potrivit amendamentului Comisie, de 10 ani, în loc de 15, cum prevedea proiectul transmis spre promulgare, iar stagiul complet de cotizare va fi de 30 de ani, în loc de 35. Amendamentul aparţine grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL.

Deputații opoziției, majoritari în Comisia de muncă au mai decis să crească valoarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie. Decizia i-a nemulțumit pe reprezentanții puterii care au părăsit sala de ședință.

Este de așteptat ca aceste decizii să fie anulate la dezbaterile din plenul Camerei Deputaților unde puterea este majoritară.În absenţa PSD şi PNL de la şedinţa de plen de miercurea trecută, deputaţii partidelor puterii au adoptat un proiect de hotărâre prin care numărul parlamentarilor din Comisia de muncă este suplimentat de la 22 la 31.

Mişcarea deputaţilor puterii schimbă astfel raportul de forţe în comisie, balanţa înclinând îm defavoarea opoziţie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 50 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 37 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 49 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 43 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°