Nu este prima oară când mă întâlnesc cu Florin în interes de serviciu. Ştiam că am nevoie de câteva ceasuri bune pentru a obţine ceea ce-mi doresc de la subiectul în cauză. Doar îl cunoaşteţi pe Piersic! Este ca un ciclon, pleacă şi vine când crede el de cuviinţă. Nu te poţi opune în faţa unui fenomen al naturii. Eram pregătită pentru orice... intemperie.
Am intrat în Palatul Copiilor, am ajuns în sala mare, unde urma să aibă loc o repetiţie pentru piesa “Străini în noapte”. Am intrat în decor. Scena era inundată de luminile proiectoarelor. Am ales să mă aşez chiar pe podea, pe un covoraş moale, la picioarele Marelui Piersic. Nu pot să vă spun cum s-a jucat Florin Piersic cu noi, cu mine, cu Medeea Marinescu – noua sa parteneră –, cu colegul meu Dan Marinescu, care a realizat fotografiile, cum m-a făcut să râd cu gura până la urechi de nu-mi mai simţeam nici gura, nici urechile, cum s-a plimbat din trecutul său în prezent şi din prezent înapoi în trecut, cât de frumos ne-a servit şi ne-a îmbătat de... fericire, cum am uitat de toţi şi de toate grijile... În acea zi irepetabilă de marţi am aflat atâtea lucruri despre Piersic! Şi eu, care credeam că tot ce se putea afla despre el s-a aflat sau a avut el grijă să ne povestească!...
La 22 de ani, distribuit în prima coproducţie româno-franceză
Înainte de a vă prezenta ceea ce a ieşit după această întrevedere, trebuie să vă spun, înainte să uit, că “Străini în noapte” se va juca din nou, de data aceasta cu o nouă parteneră în rolul feminin, pe care Radu Beligan (regizorul) şi Florin Piersic au ales-o. Mă refer la Medeea Marinescu, o talentată actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Aşadar, să înceapă povestea, aşa cum a narat-o însuşi protagonistul.
“Maestrul Beligan a văzut această piesă la Paris împreună cu actriţa Valeria Gagealov, parteneră a lui Florin în multe spectacole ale Naţ