Un gînditor din Caucaz propus pentru spaţiul românesc de criticatac.ro: Gheorghii Derlughian. Lansează multe teme de dezbatere, ipoteze care mai dezmorţesc sinapsele. Am ales un fragment în care Derlughian pune în cheie aparte schimbările ultimulului secol: diverse forme de revoltă şi de emancipare de sub apăsarea birocratică. Pînă la urmă, dacă vrei să lupţi eficient, fă împotriva şefului de alături, nu împotriva şefilor abstracţi de la tv.
Poate să apară astăzi un nou val educațional?
Nu, momentan nu poate să apară. Dimpotrivă, asistăm la o descreștere la nivel global. Nu putem decât să visăm că anii ’60 vor veni din nou. Uitați-vă la ultimii douăzeci de ani, în pofida performanței tuturor industriilor care creează modele și imagini, una din cele mai populare personalități se dovedește a fi Che Guevara. Oamenii au nevoie să se mândrească cu cineva, dar cu cine? Iar în generația anilor ’60 sunt de găsit figuri cu adevărat atrăgătoare. Ce-au găsit ei atât de romantic în spatele orizontului – John Kennedy, Che Guevara, Iurii Gagarin, cu toții niște „Beatles” timpurii. Acestea sunt vremuri extrem de optimiste. Optimismul a dus și la revolta din 1968, întrucât apăruse întrebarea: noi de ce nu putem fi cineva?
A fost o revoltă extrem de interesantă. Nefiind îndreptată împotriva unui sistem politic concret, revolta șaizeciștilor a fost privită adesea ca fiind înspăimântător de naivă: „Copii, dacă sunteți împotriva capitalismului, înseamnă că sunteți pentru socialism”. Dar ei erau și împotriva socialismului. O revoltă extrem de enigmatică – a fost primul val cu adevărat global, când demonstrațiile studențești au avut loc în același timp în toate sistemele: și în Praga, și în Mexic, și în San Francisco, și chiar în Pekin.
Ținta principală a revoltei nu a fost vreo ideologie oarecare, principala țintă a fost „șeful” – superiorul birocratic încheiat l
