Sanda Arteni, angajată ca asistentă medicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a provocat un accident în lanţ în această dimineaţă, în drum spre serviciu.
Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineţii în intersecţia din faţa spitalului. Din primele cercetări ale poliţiştilor de la rutieră a rezultat faptul că femeia nu a acordat prioritate de dreapta atunci când a vrut să intre în curtea spitalului şi a lovit un alt autoturism condus de un preot. Mai mult, cea de-a doua maşină a ricoşat şi ea şi s-a oprit într-un alt autoturism parcat, provocându-i şi acestuia pagube materiale. Din fericire, nu au axistat victime omeneşti.
"Conducătoarea auto, în vârstă de 48 de ani, a fost sancţionată contravenţional cu suma de 360 de lei şi i-a fost reţinut permisul pentru o perioadă de 60 de zile", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui.
Preotul era băut
Ancheta de la faţa locului a poliţiştilor a scos la iveală şi că preotul circula sub influenţa băuturilor alcoolice. "În urma verificării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că şoferul maşinii lovite în accident, un bărbat în vârstă de 27 de ani, avea o alcoolemie de 0,11 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Pentru această abatare, conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile şi şi a mai primit şi 9 puncte amendă", ne-a declarat Iulian Munteanu, şeful Biroului Rutier Vaslui.