Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Justiţie de România: Aceeaşi clădire a fost retrocedată către două persoane diferite

Publicat in Adevarul, luni 22 noiembrie 2010 ·

Statul a recunoscut de două ori dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil. Primii „proprietari“ au primit bani, ceilalţi au luat clădirea. Eroarea s-a produs din cauza juriştilor de la Consiliul Judeţean care nu au verificat la Arhivele Statului cine a fost ultimul proprietar al clădirii.

Citeşte şi:

Prejudiciu adus Statului. Comisariatul Militar din Galaţi, retrocedat de două ori

Culmea retrocedării la Galaţi! Judecătorii au restituit în natură terenul pe care este construit un bloc de pe Faleză

Justiţia, încă plină de probleme

Gafe în lanţ la Consiliul Judeţean Galaţi. Din cauza superficialităţii unor funcţionari, statul a suportat de două ori despăgubiri pentru clădirea în care până de curând a funcţionat Comisariatul Militar. Prima dată în baza Legii 112/1995, iar a doua oară, în baza Legii 10/2001. Printr-o hotârâre din 1998, Consiliul Judeţean (CJ) i-a acordat despăgubiri de 24.000 de lei (21.673 de euro la cursul BNR din acel an) lui Romulus Drumea. Decizia a fost luată în pripă, fără a se verifica la Arhivele Statului cine a fost ultimul proprietar în momentul în care imobilul a fost preluat abuziv de stat.

Ulterior, CJs-a trezit la uşă cu adevăraţii moştenitori. Neculai Flamaropol s-a adresat instituţiei, solicitând restituirea în natură a imobilului cu suprafaţa de 2.677 metri pătraţi. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 1947, Hristu Flamaropol, tatăl lui Neculai Flamaropol, a cumpărat clădirea în 1947, de la Mihail Drumea. „Mi s-a spus că au acordat deja despăgubire pentru imobilul respectiv. Ei nu au verificat cine a fost cel deposedat în mod abuziv de către stat", a explicat Didel Bujeniţă, avocatul familiei Flamaropol.

Greşeală sau intenţie

Întrucât cererea de restituire a fost refuzată, urmaşii ultimului proprietar au apelat la justiţie şi au câştigat procesul. În con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Nicușor Dan, întrebat despre DOSARUL anulării alegerilor din 2024: ”Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul”

Gandul acum 39 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că angajarea unor specialiști care să cerceteze de ce s-au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu este „prima urgență”, dar că acest lucru se va întâmpla. Șeful statului a fost întrebat dacă

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 1,8% în luna aprilie

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,8%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna aprilie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). „În luna aprilie 2025, preţurile producţiei

Adolescent de 16 ani, găsit SPÂNZURAT într-un parc din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență pe corpul băiatului

Gandul acum 55 minute
Un adolescent de 16 ani a fost găsit, marți dimineață, spânzurat în Parcul Tăbăcărie din Constanța. În urma primelor verificări, nu au fost găsite urme de violență. Polițiștii constănțeni au fost sesizați, marți dimineață, la ora 6.00, că în Parcul

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a zguduit coasta mediteraneeană a Turciei / Un mort şi aproape 70 de răniţi din cauza panicii - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cutremur de magnitudine 5,8 a zguduit marţi oraşul Marmaris de pe coasta mediteraneeană a Turciei, a anunţat agenţia turcă de gestionare a dezastrelor. UPDATE - Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice, a anunţat că

UPDATE Trafic perturbat la metrou după o posibilă tentativă de sinucidere în statia Eroii Revoluţiei/ Este vorba despre o femeie de 40 de ani, care a fost rănită uşor întrucât trenul a oprit în timp util

News.ro acum 2 ore
Circulaţia trenurilor de metrou este reorganizată în sistem pendulă între staţiile Constantin Brâncoveranu –Tineretului, marţi dimineaţă, după ce, la staţia Eroii Revoluţiei, a avut loc o tentativă de sinucidere. Poliţia Capitalei a informat că este

Două persoane la spital după un accident în lanț pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara

Press Alert acum 30 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, marți dimineața, pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Două persoane au fost duse la spital după un carambol în care au fost implicate trei mașini. La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul De

Prognoza pentru prima lună de vară: iunie are temperaturi ridicate şi ploi puţine

BusinessMagazin acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, prognoza pentru toată luna iunie, iar meteorologii atrag atenţia că în majoritatea regiunilor ţării vor fi temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, iar ploile

USR: Digitalizarea statului trebuie să devină prioritate naţională. Propunem viitorului Guvern un set clar de borne pentru următorii 3 ani

G4Media acum 58 minute
USR propune ca noul guvern să-şi asume mai multe obiective concrete pentru digitalizarea statului în următorii 3 ani, printre acestea regăsindu-se înfiinţarea unei firme şi emiterea primei facturi în maximum 30 de minute, complet online, 50% din int

MIPE, apel de proiecte de peste 111 milioane de euro pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Finanţările sunt acordate prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021–2027 (PoIDS), ca parte a eforturilor guvernamentale de a promova echitatea socială şi accesul egal la oportunităţi. „Prin cele două apeluri lansate, facem un pas decisiv î

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

17°/32°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

29°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

17°/31°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°